Fotbal: Voinţa Ion Creangă, a doua semifinalistă

Voinţa Ion Creangă s-a calificat în semifinalele Cupei României după ce a învins, joi, cu 3-0 (2-0) pe Moldova Cordun. A fost singurul meci disputat în faza sferturilor, de care Cetatea Târgu Neamţ şi Speranţa Răuceşti au trecut fără joc. Adversarele lor s-au retras, facilitând accesul, în cazul liderului Ligii a IV-a, direct în finala competiţiei. Târgnemţenii trebuie să aştepte disputarea semifinalei, programată pe 2 mai, la ora 17, pentru a-şi afla adversara. Voinţa Ion Creangă va fi gazdă în disputa cu Speranţa Răuceşti, mai bine clasată în campionat.