Fotbal: Sportivii, la Ola

*LPS Piatra Neamţ debutează, în această dimineaţă, la etapa de zonă

Trimitem un gând de încurajare, în această dimineaţă, către Suceava, unde grupa 2003 a Liceului cu Program Sportiv debutează la Memorialul Gheorghe Ola! Micii fotbalişti întâlnesc, în primul meci al etapei de zonă, pe LPS Iaşi. Este prima din două şanse pentru ei să ajungă în finală. În cea de a doua partidă, programată după-amiază, LPS Piatra Neamţ înfruntă pe Sporting Vaslui. Prima clasată după întrecerile din serie va disputa finala zonei cu ocupanta locului întâi în cealaltă grupă, în care se întrec Aerostar Bacău, LPS Botoşani şi Sporting Suceava.

“Eu îmi doresc calificarea, dar nu fac din aceasta un scop. Avem nu unul, ci mai multe obiective la competiţie. Ne propunem să fim sănătoşi, să fim atenţi, să jucăm bine şi să câştigăm toate partidele”, a spus antrenorul micilor fotbalişti, Constantin Pancu.

La turneul final se califică doar o echipă de la fiecare zonă.

LPS Piatra Neamţ a câştigat şi etapa judeţeană a Memorialului Gheorghe Ene, pentru copii născuţi în 2004, iar faza zonală va avea loc peste o săptămână, tot la Suceava.