Fotbal: Egal şi cu Buxoro, după un meci de luptă

Ceahlăul a fost condusă de trei ori în amicalul de ieri, cu FC Buxoro, dar a revenit şi a reuşit să nu piardă partida, încheiată 3-3. Pietrenii au egalat prima dată prin Velici. Formaţia uzbekă deschisese scorul după o eroare în defensiva pietreană, care a „recidivat” spre finalul primei părţi. Jovic a fost nevoit să faulteze în careu, iar Buxoro a transformat penalty-ul şi a încheiat în avantaj repriza întâi.

Veteranul Ionuţ Bădescu a făcut 2-2, după o acţiune colectivă, în min. 80. Adversarii au replicat şi au înscris pentru 3-2, însă Velici l-a servit perfect pe Pavel, iar tânărul atacant a marcat, cu latul, din apropierea careului mic.

Ceahlăul rămâne neînvinsă în Antalya, unde a obţinut ieri cea de a patra remiză consecutivă, iar mâine susţine ultimul test, contra campioanei Macedoniei, Vardar Skopje.

Antrenorii Costel Enache, Costel Ilie şi Radu Lefter au ales, cu Buxoro, următoarea formaţie: Jovic- Dumitraş (Marc), Aloisio, Gorea, Barna (Monroy), Rusu, Bădescu (Ştefănescu), Achim, Tolimir, Velici şi Pavel.