Fotbal: Dorinţa căpitanului

* „Dacă în tur am dat cele mai multe pase de gol, în retur să fiu cel mai bun marcator”, vrea Marian Constantinescu

Căpitanul Ceahlăului a avut o vacanţă frumoasă, pe care a petrecut-o împreună cu familia. Profesional, nu a fost la fel de liniştită ca precedenta, dar Marian Constantinescu a preferat să nu se gândească la fotbal după terminarea sezonului.

„Mă voi gândi de pe 10 ianuarie”, spune jucătorul, care îşi face bagajele pentru revenirea la Piatra Neamţ. „A fost o vacanţă binemeritată, după un an de muncă. M-am liniştit, iar acum sunt pregătit pentru fotbal”.

Fotbalistul, care trăieşte la Braşov, se va întoarce la Piatra Neamţ în ziua reunirii, joi. Face acest drum din 2010, de când a venit la Ceahlăul, cu care a reuşit cea de a treia promovare din carieră, după FC Braşov şi Internaţional Piteşti. La gruparea pietreană, este pe punctul de a lega cele mai multe campionate cu aceeaşi echipă, căreia i-a devenit căpitan în acest tur.

„Putem avea un parcurs mult mai bun în retur. Ne încărcăm bateriile şi, cu o pregătire serioasă, vom reuşi”, este optimist căpitanul pietrenilor.

Cel mai mare regret al lui Marian Constantinescu este legat de Cupa României. Ceahlăul a fost foarte aproape de o calificare în semifinale, dar a fost eliminată în sferturi de Oţelul Galaţi.

„Aş fi vrut să-mi doresc să câştig un trofeu cu Ceahlăul, în 2013, dar nu se mai poate. Vreau să ne clasăm cât mai sus la finalul returului pentru a aborda viitorul campionat cu obiective şi mai importante. Îmi doresc să fim cu toţii sănătoşi, să nu mai avem probleme cu accidentările”, a mai declarat fotbalistul.

Căpitanul Ceahlăului are şi o dorinţă personală pentru 2013.

„Dacă în tur am dat cele mai multe pase de gol, în retur să fiu cel mai bun marcator”, îşi propune Marian Constantinescu.

Cu 7 assisturi, fotbalistul de 31 de ani a fost primul în clasamentul pasatorilor, în turul campionatului, în care nu a marcat însă nici un gol.