Fotbal / Costel Enache îşi ia colaborator de la Ceahlăul

costel enache

* Pietreanul va lucra la CSMS Iaşi cu preparatorul fizic Ciprian Panait

 

Costel Enache a fost instalat şi prezentat la CSMS Iaşi, iar duminică a condus primul antrenament la noua sa echipă. Antrenorul nu a plecat singur de la Piatra Neamţ. Fostul principal al Ceahlăului va colabora în continuare cu Ciprian Panait, în calitate de preparator fizic. Din echipa tehnică vor mai face parte încă trei antrenori, dintre care unul se va ocupa de pregătirea portarilor.

„Vom îmbina programul astfel încât să fim pregătiţi pentru orice fel de situaţie şi să nu fim luaţi prin surprindere. Ne gândim la un meci de baraj, sperăm să ni se ofere această şansă. Într-o astfel de partidă, se poate întâmpla orice. De asta am şi chemat jucătorii mai repede la antrenamente şi le mulţumesc pentru că au abandonat vacanţa şi au răspuns afirmativ solicitării noastre. Incertitudinea asta ne omoară, dar sperăm într-un deznodământ favorabil nouă”, a declarat Costel Enache.

Ieşenii s-au grăbit să revină la pregătire după ce ultima întâlnire a Comitetului Executiv al FRF le-a întărit speranţa că ar mai putea juca în Liga I. Varianta cea mai vehiculată este cea a unui meci de baraj cu Concordia Chiajna, pentru completarea celui de-al 18-lea loc din prima divizie, dacă U Cluj va avea câştig de cauză la TAS.