Fotbal: Ceahlăul stă cel mai bine la portari

* Antrenorul Radu Lefter, despre ceea ce îi deosebeşte pe Jovic, Miron şi Lepmets: „Inspiraţia de moment”

Cel mai bine acoperit post al Ceahlăului, în acest moment, este cel de portar. Echipa stă bine în poartă nu doar numeric, ci şi valoric. Toţi cei trei jucători au calităţi şi experienţă, iar concurenţa îi va face şi mai buni, este convins antrenorul lor, Radu Lefter. Acesta nu ar putea stabili ordinea, acum, într-un top cu Jovic, Miron şi Lepmets.

– Radule, cum stă Ceahlăul cu poarta, în acest moment?

– Avem trei portari şi ne putem baza la fel de mult pe fiecare dintre ei. În aceste două jocuri, i-am rotit pentru ca fiecare să participe câte o repriză. Este importantă şi pentru ei adaptabilitatea la suprafaţa de joc, ca şi acoperire în spaţiul porţii. Lucrăm bine, nu există probleme medicale şi sperăm ca această muncă să dea rezultate în campionat.

– Este cel mai bine acoperit post din echipă?

– Nu pot spune că pe celelalte posturi nu ar fi o bună concurenţă, unele sunt mai bine, altele mai puţin bine acoperite. Dar fiind trei jucători şi de aceeaşi valoare, cred că este cel mai bine acoperit post. Diferenţa o face inspiraţia de moment.

-Crezi că va fi greu să vă decideţi asupra titularului?

– Mai este până va trebui să decidem. La această oră, nu ne putem face o părere. Încărcăm şi noi bateriile. Abia jocurile vor limpezi acest aspect al purtătorului tricoului de portar titular.

– Lepmets, ultimul venit, ce părere v-a lăsat?

– Pe Lepmets l-am văzut în tur. Este un portar care vrea să ajungă departe şi sperăm să-l ajutăm, iar el pe noi să obţinem puncte.

– Are de recuperat?

– A pierdut o bună parte din pregătire, dar recuperează repede. Sunt convins că poate ajunge, ca şi capacitate, în rând cu ceilalţi.

Cei trei portari ai Ceahlăului

Bojan Jovic, 31 de ani, din Serbia, este cel mai vechi portar din lot. A venit la Ceahlăul în 2011, de la FK Sarajevo. Are 11 meciuri în Liga I, cinci în campionatul 2011-2012 şi şase în cel în curs, în care a fost titular până în runda a şaptea.

Bogdan Miron (foto, cu Radu Lefter), 31 ani, originar din Bacău, a fost titularul Ceahlăului din etapa a şaptea a campionatului actual. A venit la Piatra Neamţ în vara lui 2012, de la Voinţa Sibiu. Are 16 meciuri jucate pentru Ceahlăul, 13 în campionat şi 3 în Cupa României.

Serghei Lepmets, ultimul venit la Ceahlăul, de numai două săptămâni, este cel mai tânăr portar. Estonianul are 26 de ani şi a jucat în debutul acestui campionat la Concordia Chiajna, unde a fost titular în primele 7 etape.