Fotbal: Ceahlăul renunţă la Spania pentru Turcia

Ceahlăul îşi schimbă planurile pentru turneul de jocuri din străinătate. Pietrenii nu vor mai merge în Spania, aşa cum îşi propuseseră iniţial. Noua lor destinaţie este Turcia, convenabilă din mai multe puncte de vedere. În afara costurilor, Turcia este tentantă prin echipele care vin la pregătire şi dintre care gruparea nemţeană şi-ar găsi mai uşor adversare bune pentru jocurile de verificare.

În rest, Ceahlăul îşi păstrează calendarul de pregătire. Reunirea este programată pe 10 ianuarie, iar două zile mai târziu, jucătorii vor efectua vizita medicală la Centrul Naţional de Medicină Sportivă. Primul stagiu de pregătire centralizată va avea loc între 14 şi 23 ianuarie, la Piatra Neamţ, şi se va încheia cu un joc de verificare, în compania Petrotubului. Pe 26 şi 30 ianuarie sunt programate alte două teste, cu ASC Bacău şi Rapid Suceava.

Până acum, singurele transferuri confirmate de conducerea Ceahlăului sunt Andrei Dumitraş şi Adrian Gheorghiu.