Fotbal: Ceahlăul, campioană de iarnă la fair-play

Premiată, după campionatul trecut, pentru fair-play, Ceahlăul are toate şansele să câştige din nou acest trofeu. După 19 etape, este lider,  cu numai 42 de avertismente. Doar Ceahlăul şi Vasluiul nu au primit,  în acest campionat, nici un cartonaş roşu. Vasluienii îi „concurează” pe nemţeni şi la numărul de galbene, cu 44. Cel mai „rău” jucător al formaţiei pietrene, dar prin natura postului,  este mijlocaşul spaniol Aytor Monroy, care a ajuns la a doua etapă de suspendare, după ce a încasat 7 cartonaşe.

Ceahlăul a greşit doar de două ori în propriul careu, henţ şi fault. Din cele două penalty-uri dictate împotriva sa, în partidele cu CSMS Iaşi şi CFR Cluj, doar clujenii au transformat,  în partida pe care au câştigat-o cu 3-2. Campioana a beneficiat de cele mai multe lovituri de la 11 metri, 9, în 19 etape.

Gruparea nemţeană este printre ultimele clasate la penalty-uri acordate. A primit doar două, dar are eficienţă maximă. Amândouă penalty-urile au fost transformate de Golubovic, în partidele cu Gloria Bistriţa (2-0) şi Gaz Metan Mediaş (2-1).

Atacantul bosniac este golgeterul pietrenilor, cu 6 reuşite. Pentru Ceahlăul, au mai înscris în acest sezon Ichim- 3, Stana- 3, Achim- 2, Lukanovic- 2, Velici- 2, Aloisio, Tolimir, Cazan, Margină şi Bădescu, fiecare cu 1 gol.

Clasată pe locul 14, după 19 etape, formaţia nemţeană este pe ultimul loc la numărul de puncte obţinute în deplasare, cu doar unul (1-1 cu CS Turnu Severin) şi pe 8, cu 18 puncte, la cele de pe teren propriu.