* Alexandru Forminte îşi caută echipă, după mai bine de 10 ani jucaţi numai la Ceahlăul
Alexandru Forminte şi-a reziliat contractul cu Ceahlăul, la începutul acestei săptămâni. La 30 de ani, este pentru prima dată în situaţia de a pleca la o altă echipă. Cel mai vechi jucător al formaţiei pietrene trecuse de mult de 10 campionate pentru Ceahlăul, precedate de o „ucenicie” aproape la fel de lungă în aceeaşi curte, la grupele de juniori ale Olimpiei. A debutat în prima divizie în 2000 şi a jucat aproape 250 de meciuri pentru galben-negri, cărora le-a fost căpitan în ultimele campionate.
– Alex ce regreţi mai mult, faptul că pleci, sau cum pleci?
– Amândouă la fel de mult. Nu pot spune cum aş fi vrut să plec de la Ceahlăul, pentru că sunt la vârsta la care vreau să joc fotbal, nu să mă las. Iar să plec la altă echipă nu făcea parte din planurile mele.
– Când ai fost trimis la echipa a doua, ai mai sperat că o să joci din nou la Ceahlăul?
– La început, am sperat. Dar timpul trecea şi nu era în favoarea mea.
– Te resemnasei?
– Da, după ultimul meu meci în Liga I, cel cu Turnu Severin, din toamnă. Nu înseamnă că am neglijat pregătirea, dar atunci m-am gândit că s-ar putea să trebuiască să plec.
– Acum, cum gândeşti?
– În ultima vreme, dorinţa de a pleca devenise mai mare decât cea de a rămâne. Am 30 de ani şi s-ar putea să fie ultima posibilitate de a mai juca fotbal la o altă echipă cel puţin de nivelul Ceahlăului.
– Ai mai avut şi altele în toţi aceşti ani?
– Poate. S-a scris în presă de multe ori că mă vrea unul, că mă vrea altul. Nu am discutat însă cu nimeni, niciodată, posibilitatea de a pleca la Ceahlăul.
– La ce fel de echipă ai vrea să joci, ţi-ai propus un standard sub care să nu cobori?
– Prima opţiune este să joc în străinătate. Până se încheie acest sezon, însă, aş juca şi în ţară şi nu neapărat în prima ligă. Am nevoie să joc, în primul rând.
– Care sunt cele mai grele amintiri cu Ceahlăul?
– Prima retrogradare este una dintre ele. Nimeni nu se gândea că Ceahlăul ar putea retrograda, după atâţia ani de Liga I. Apoi, fiecare promovare. Am trăit multe cu Ceahlăul, bune şi rele, dar nu-mi pare rău pentru nici o zi la această echipă.
– Cu excepţia primei promovări, le-ai jucat pe toate celelalte la Ceahlăul.
– Da, am pus umărul la toate promovările şi toate retrogradările. (Râde). Dacă mi-aş asuma meritul fiecărui succes, trebuie să îmi recunosc şi vina pentru toate eşecurile. Aşa este într-o echipă.
– Cum ai caracteriza relaţia ta cu suporterii?
– Nu a fost o relaţie foarte bună. Cred că pentru mine nu a fost un avantaj să joc acasă, cu excepţia faptului de a fi aproape de familie.
– Crezi că publicul a fost nedrept cu tine?
– Publicul nu datorează explicaţii fotbaliştilor. Fiecare este liber să spună ce vrea în tribună. Până la urmă, eram cel mai cunoscut fotbalist de la Ceahlăul. Mulţi nici măcar nu ştiu însă cum arăt. Iar dacă mă întâlnesc pe stradă cu un suporter, nu mă înjură, îmi strânge mâna. La început, mă afecta când eram înjurat. Apoi, m-am obişnuit.
– Ai făcut greşeli în fotbal?
– Da, multe. Nu au fost însă greşeli voite.
– Nu ai fost niciodată în situaţia de a pleca la altă echipă, ţi-e teamă de viitor?
– Este o teamă normală, dar care nu mă împiedică să merg mai departe. Am o familie, copii, trebuie să am grijă de ei. Au fost mereu aproape de mine, mă susţin şi mă motivează în continuare.
– Ceahlăului îi spui adio, sau la revedere?
– Este un la revedere. Nu aş putea spune adio Ceahlăului.