Forțe speciale pentru prinderea unui contrabandist de tutun

*Un cunoscut romașcan, dat în urmărire internațională, se ascundea de mai bine de o lună pentru a nu ajunge la închisoare

Florin Homea, 42 de ani, din Roman, cunoscut contrabandist de țigări sub apelativul Mijalău, a reușit să stea ascuns (aproape de casă) timp de mai bine de o lună. La mijlocul lunii februarie, anul acesta, Curtea de Apel Bacău a dat o sentință definitivă prin care romașcanul a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru ultraj și contrabandă cu țigări. Încă de atunci, bărbatul trebuia să ajungă în penitenciar, dar imediat ce a aflat sentința, el s-a făcut nevăzut. Polițiștii, care în aceeași zi au mers la locuința lui pentru a-l încătușa și a-l conduce la Bacău, au avut surpriza să nu-l găsească și, oricât l-au căutat prin locurile unde știau că ar putea fi, a fost de negăsit. Au fost demarate procedurile și a fost dat în urmărire națională și internațională.

Cum între timp nu a fost semnalată trecerea lui pe la nici un punct de frontieră, polițiștii de Investigații Criminale au făcut cercetări și au restrâns treptat aria căutărilor, la Roman. Bănuind că se ascunde undeva, pe raza orașului, polițiștii au desfășurat o adevărată operațiune de filaj a rudelor și cunoscuților lui, iar joi, 30 martie, au descins cu mascați și cu jandarmi și au înconjurat clădirea unde se pitea bărbatul.

Prinderea și arestarea lui s-a făcut cu o amplă desfășurare de forțe, întrucât fugarul era cunoscut ca un personaj în stare de orice, având în vedere că în anul 2014, când a fost prins cu doi saci plini cu țigări rusești, a fugit cu tot cu un polițist agățat de mașină. „În seara zilei de 30 martie 2017, în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, împreună cu luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale Neamț și cadrele Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, un bărbat urmărit național și internațional a fost depistat pe raza municipiului Roman. Bărbatul de 43 de ani, din Roman, se ascundea într-un imobil de pe raza orașului, sustrăgându-se de la executarea pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Bărbatul a fost transportat și depus în Penitenciarul Bacău, acțiunea beneficiind de suportul operativ al specialiștilor Serviciului de Operațiuni Speciale Neamț și Serviciului de Investigații Criminale Neamț“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Florin Homea a fost prins de două ori, în primăvara anului 2014, cu țigări netimbrate. Prima data, în ziua de 12 martie 2014, polițiștii Secției de Poliție Rurală Oniceni au oprit, în trafic, la Poienari, un autoturism la volanul căruia se afla Florin Homea. Iar în mașină, polițiștii au găsit 11.200 de țigarete cu banderole de Republica Ucraina, Republica Moldova și Federația Rusă.

Apoi, în ziua de 13 aprilie 2014, Homea a fost oprit de un echipaj de la Rutieră, din cauza vitezei mari cu care șofa pe strada Mihai Viteazu din Roman. În timpul controlului, agentul de poliție a văzut marfă pe bancheta din spate și a cerut documentele, dar Homea a apăsat accelerația și a țâșnit, cu agentul agățat de portieră. Colegul polițistului a reușit să blocheze mașina contrabandistului după vreo 50 de metri. Pentru ultraj, Homea a fost condamnat la un an de închisoare și despăgubiri de 3.000 de lei agentului târât pe șosea. Polițistul a confiscat atunci, după ce a fost la un pas de a fi rănit grav, 300 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Instanța l-a condamnat și la plata prejudiciului adus bugetului de stat, dar până la pronunțarea sentinței definitive Florin Homea a achitat cei aproximativ 6.000 lei. (C.I.)

Cristina IORDACHE