* Sanitarii de la Solidaritatea vor „despăgubirea celor care au suferit pierderea unor venituri considerabile, în condițiile în care banii de la buget se scurgeau în mod ilegal în buzunarele private”
În contextul dovedirii unor fapte de corupție fără precedent, ce scot la iveală furtul unor sume considerabile din bugetul de stat în perioada în care invocarea crizei financiare a condus la reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, cu reprezentare considerabilă în judeţul Neamţ, solicită guvernanților completarea actelor de justiție cu un gest necesar de dreptate socială, respectiv returnarea sumelor cu care au fost păgubiți salariații.
„Invocarea crizei economice ca motiv pentru producerea unor pierderi patrimoniale semnificative în cazul a peste un milion de salariați (acțiune care a adâncit de fapt criza), concomitent cu furtul banilor de bugetul de stat, constituie o atitudine profund imorală și ilegală, cei vinovați fiind obligați să plătească, iar cei care au suferit pierderi având dreptul la despăgubiri”, se arată într-un comunicat de presă emis, ieri, de reprezentanţii sindicatului.
În acest sens, Solidaritatea Sanitară soliciă Guvernului și Parlamentului nici mai mult, nici mai puţin decât constituirea unui fond special destinat plății salariilor tăiate în sectorul bugetar în timpul regimului Boc, DNA – ul și instanțele urmând să alimenteze acest cont cu sumele recuperate în cadrul proceselor de corupție. În felul acesta, salariații păgubiți ar fi constituiți de facto parte civilă în procesele penale care au ca obiect sumele furate din bugetul de stat de către cei vinovați.
„Cerem despăgubirea celor care au suferit pierderea unor venituri considerabile, în condițiile în care banii de la buget se scurgeau în mod ilegal în buzunarele private, constituie un gest de normalitate socială, având și un puternic rol preventiv. Constatăm totodată că întreaga politică îndreptată împotriva statului social în ultimii 6 ani a avut ca principal obiectiv conectarea în mod ilegal a unor interese private la banul public, respectiv afacerile pe seama statului. Este evident acum pentru toți cetățenii României că atacul desfășurat în toți acești ani împotriva sindicatelor, în calitatea lor de parteneri de dialog, a avut ca scop înlăturarea rolului lor de control a modului de cheltuire a banului public. În acest context, considerăm necesară refacerea tuturor instituțiilor care aveau menirea să vegheze la apărarea statului social, inclusiv întreaga structură de dialog social”, subliniază sindicaliştii, conduşi la Neamţ de asistentul Ionuţ Nistor.
Rămâne de văzut cum vor răspunde guvernanţii acestei provocări.