Folkul nemțean la Vama Veche

bezna
* Adrian Bezna pe scena Folk You / Florian Pittiș – 2013
* Artistul nemțean își lansează și albumul „Să-mi lași la ușa veche, semn”

Celebrul Festival Folk You / Florian Pittiș – ajuns la ediția a 9-a – de la Vama Veche scoate la rampă și cântecul liber din Neamț. Printre cei peste 30 de artiști din România aflați în prima linie a acestui festival se află și nemțeanul Adrian Bezna.
În maratonul care va avea loc în perioada 1-4 august (de joi până duminică), Adi Beznă va urca pe scenă în cea mai importantă zi a festivalului, sâmbătă, de la ora 18.
De asemenea, Beznă este unul din cei cinci artiști cărora organizatorii le-au oferit privilegiul de a-și lansa albumele noi în Vama Veche („Țara Libertății”, cum spun vamaioții).
Albumul nemțeanului – „Să-mi lași la ușa veche, semn” – va fi prezentat fanilor folk în ziua de vineri, 2 august, de la ora 11, pe terasa și pe plaja „Rumberos social club” (locația cea mai important din Vamă). Ceilalți patru artiști care își lansează discurile , la Folk You / Florian Pittiș sunt: Dinu Olărașu – “Dar”, Walter Ghicolescu – „Popas în alt cântec”, Maria Gheorghiu – “De 20 de ani OM BUN”, Nicu Alifantis – „Mozaic”.
Muzica pieselor de pe albumul lui Bezna îi aparține, versurile fiind scrise de “poetul folkiștilor”, Adrian Poclitaru. Despre cantautorul nemțean, Poclitaru spune “Iubiţi-l, ca pe unul de-al vostru care a trăit cu lupii, cu libertatea pre libertate călcând”, făcând referire la piesa “Cu lupii laolaltă” (versuri și muzică Adrian Bezna) care a avut o evoluție fulminantă de la lansarea din 2011, ajungând chiar și în playlist-urile posturilor de radio centrale.
Referindu-se la poetul din artistul nemțean, același Poclitaru adaugă: „Adrian Beznă nu scrie versuri. Sunt plângeri ale sufletului, sunt daruri pe care omul lup le îmbracă după chipul şi asemănarea sa în frumos şi le trimite lumii spre aducere aminte a trecerii sale printre Oameni”.

Folk… ecologic

Festivalul Folk You a fost creat în 2005 de o mână de iubitori ai muzicii de calitate grupați în jurul regretatului Florian Pittiș care, atunci, la prima ediție a anunțat „mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”.
Acel „dig” ridicat în 2005 împotriva falsului şi kitsch-ului a crescut, festivalul a devenit tot mai important, tranformându-se, în timp, într-un veritabil baraj. Folkul a rămas în continuare portdrapelul mişcării, dar scena s-a lărgit, s-a extins, pentru toate genurile şi speciile muzicale care au ceva original de spus.
Festivalul din 2013 a fost anunțat de organizatori drept unul… ecologic. “Folk You! Florian Pittiş poate fi privit ca un festival ecologic. Folkul nu poluează, nu produce victime colaterale! Generează doar speranţe colaterale. Intrarea este liberă! Nu percepem bilet sufletului liber!”, spun cei care promovează cea mai importantă acțiune folk din România.

„Piatra Neamţ – Acasă cu A mare”

“Mă bucur că reprezint folkul din Moldova, din Neamț, la asemenea nivel. Scrieți ce spun eu? Da? Bun! Nu știu ce reprezintă pentru nemțeni că au la Folk You pe unul de al lor pentru că, din păcate, în ultimii ani când eu am venit mai rar la Piatra Neamț – Acasă, cu A mare – nu au mai fost organizate acele gale de folk pe care le inițiasem. Mă bucur totuși că în Piatra Neamț, în alte forme, se mai cântă folk, că avem tineri valoroși care vin din urmă și cărora le doresc să ajungă să cânte pe cele mai importante scene, inclusiv la Folk You / Florian Pittiș.
Revenind la Festivalul de la Vama Veche și la prezența mea acolo, pentru mine, acest moment, reprezintă un nou început de drum. Alte rigori vor sta de acum în față. Evident că mă bucur nespus că sunt unul din cei cinci care își pot lansa noul album, sunt un pic trist că nu pot lansa și noul album de poezii, că nu e gata cartea, probleme, știți cum e… Îi salut pe nemțeni și promit că îi voi reprezinta cu cinste. Să scrieți Piatra Neamț – Acasă cu A mare”, a ținut să sublinieze Adi Bezna.

D. VINCA