Calendarul creştin al săptămânii Sfintelor Suferinţe ale lui Iisus Hristos începe cu o biruinţă şi sfârşeşte cu alta, care o depăşeşte pe prima.
Întâia din acestea, o intrare triumfală în Ierusalim a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A doua – care o covârşeşte pe prima – este Învierea lui Iisus Hristos – Sfintele Paşte.
În Ierusalim, Domnul a intrat de repetate ori de-a lungul celor peste trei ani de activitate mesianică desfăşurată – în aşteptarea prevestitelor Sfintelor Patimi – prin cuvânt dreptîndreptător şi prin minuni şi fapte ieşite din comun. Dar, niciodată n-a stârnit atâta interes ca în ziua de duminică, 9 Nisan (după calendarul mozaic), 2 aprilie (după calendarul nostru), anul 30/33 al erei după care creştinii facem numărătoarea timpului.
Care-i explicaţia declanşării acestui val obştesc de clocotitoare simpatie faţă de persoana lui Iisus din Nazaretul Ierusalimului? Populaţia marii cetăţi a lui Iahve ieşise în stradă ca să-L întâmpine pe măsura simţămintelor ce le nutrea faţă de El: L-a aclamat, I-a presărat flori şi a aşternut covoare în calea Lui. Vuia văzduhul de cânt psaltic (Psalm 117, 26; Ioan 12, 13) şi stâlpări de finic tăiau în felii aerul de sărbătoare.
Popularitatea Mântuitorului crescuse spontan, la cote fără precedent. Nu din întâmplare! Învierea lui Lazăr din Betania răscolise cugetele celor curaţi cu inima. Minuni? Mai făcuse Iisus destule. Şi cu ce răzbătător ecou… Aceasta, însă, le întrecuse pe toate, fiindcă a fost o minune multiplă: la porunca Celui Căruia toate-i sunt cu putinţă, viaţa a revenit într-un trup intrat în descompunere (trecuseră 4 zile de când Lazăr decedase).
La porunca lui Iisus Hristos porunca Celui ce emite porunci fără apel şi fără rabat, Lazăr ieşise din mormânt plutind, deorece înfăşăturile de îngropare rituală continuau să-i imobilizeze membrele corpului.
Se pare că salutul cu stâlpări (crenguţe înflorite) de finic fluturate în văzduh evreii biblici l-au adoptat de la egipteni (iar aceştia, desigur, de la cine ştie ce înaintaşi ai lor din zona Mediteranei) Aceştia nu întâmpinau pe oricine în chip atât de solemn. De un astfel de omagiu beneficia doar cel care devenise „cineva” (faraon sau glorios comandant de oaste în luptă) precum şi cei pe care-i întruchipează mistic Radames din opera Aida de Giuseppe Verdi. Iisus Nazarineanul era CINEVA pentru contemporanii „plinirii vremii” şi pentru cei care au trăit evenimentul intrării Lui trimfale în Ierusalim.
Cu stâlpări de finic – la noi, de Florii, cu buchete de salcie – Iisus Mântuitorul a fost salutat fremătător atunci, şi e salutat mereu, pe toate căile grele ale istoriei Bisericii Sale. Stâlpările de finic sau ramurile de salcie simbolizează biruinţa asupra morţii şi Învierea lui Hristos, după cum rezultă din cuprinsul troparului sărbătorii: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai înviat, Hristoase, Dumnezeule; pentru aceasta şi noi, ca pruncii semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana întru cei de sus, Binecuvântat este, Cel ce vii întru Numele Domnului”.
„Floriile” au o rezonanţă sufletească deosebită; ele creează o stare de pace adâncă şi de aleasă bucurie spirituală în viaţa creştinilor. Floriile sunt semnul curăţiei şi al frumosului; şi dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară şi sufletul nostru trebuie să-şi aibă în tot anul o primăvară, indiferent de anotimp, până la sfârşitul veacurilor, care să-l cureţe de păcate şi să-l îmbrace cu flori curate. Această primăvară permanentă a sufletului este postul de curăţire şi înnoire sufletească al Învierii Domnului.
Oare ai şi tu, iubite cititorule, această primăvară cu flori în suflet? Oare răsărit-au flori şi stâlpări de curăţie şi în sufletul tău prin Sfânta Mărturisire a păcatelor şi prin Sfânta Împărtăşanie cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Iisus? Altfel, cu ce-l vom întâmpina şi primi pe Împăratul Hristos? Bunul Iisus ne aşteaptă pe toţi! Să-l întâmpinăm şi să-l primim permanent! Veniţi creştini, solemna oră sună!
„Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii!.
Preot prof. Dumitru CHIŢIMUŞ
Frumoasa poezioara ! Calduroase complimente !