Flori pentru doamnele de la Consiliul Județean

CJ-8Martie03

*Vicepreședinții Emilia Arcan și Dan Manoliu le-au oferit o floare și o urare angajatelor din CJ *reprezentantul președintelui Culiță Tărâță, special desemnat pentru acțiune, a fost consilierul județean UNPR Constantin Iacoban

Urări, zâmbete, flori – asta au primit ieri dimineață salariatele Consiliului Județean din partea conducerii instituției. Invitate în sala mare de ședințe, doamnele din cea mai important instituție județeană de administrație public locală au fost servite și cu un pahar de șampanie după scurtele cuvântări rostite de vicepreședinții Emilia Arcan și Dan Manoliu și după ce, de asemenea, fiecare dintre ele a primit și câte o floare.

Președintele Culiță Tărâță nu a Participat la acțiune, fiind plecat din județ dar a fost suplinit de consilierul județean Constantin Iacoban, UNPR-istul fiind special desemnat pentru această misie.

”M-am bucurat așa de mult că am văzut că toate colegele din instituție s-au simțit bine la această întâlnire. La orice loc de muncă, un astfel de moment e bine venit, doamnele sunt în general foarte sârguincioase și e foarte bines ă li se arate aprecierea pe care o merită”, a precizat Emilia Arcan.

”Vă spun drept, am avut și oarece emoții. A fost prima dată când particip la o acțiune de 8 Martie din această postură, de vicepreședinte. Salariatele din CJ sunt foarte serioase în tot ce fac. Și, în general, oriunde ar lucre, femeile sunt atente, sârguincioase și știu să treacă cu vederea sau să îndrepte greșelile pe care le mai fac bărbații. Urez tuturor doamnelor și domnișoarelor o primăvară frumoasă alături de cei dragi!”, a precizat și vicele Dan Manoliu.

 

Daniel VINCA

 

PSD – petrecere de 8 Martie cu peste 400 de participante

PSD Neamț arată că este , în acest moment, cel mai important partid nu doar la partea de campanile sau la scorul electoral estimate la proximele alegeri ci și la… petreceri.

La acțiunea de 8 Martie, realizată astăzi, la Restaurantul Hotelului Central sunt așteptați peste 400 de participanți. În afara câtorva invitați bărbați, în rest, vor fi în sală peste 350 de doamne. ”Organizația de femei din PSD Neamț este deja la a 4-a acțiune de acest fel. Sigur va fi o reușită. Îi așteptăm alături de noi pe domnul președinte Arsene, pe toți parlamentarii, pe colegi consilieri județeni. E și normal să facem astfel de acțiuni din moment ce doamnele din PSD au fost foarte active pe partea politică și de campanile și au răspuns solicitărilor noastre de câte ori a fost nevoie”, a precizat Emilia Arcan, președinta OFSD Neamț.