* Voleibalista de 37 ani şi-ar antrena sau manageria fosta echipă, cu care a câştigat un titlu şi Cupa
* Jucătoarea vrea să se retragă de la naţională, pentru care evoluează din 2002
Florentina Nedelcu mai are un rest de vacanţă, pe care îl petrece la Piatra Neamţ. „Acasă”, spune fosta jucătoare a UNIC-ului, devenită pietreancă prin adopţie. Iar vacanţă înseamnă deja pregătire individuală, pe stadion şi la sala de forţă. În curând, voleibalista de 37 de ani se va întoarce în Franţa, la echipa sa, Vandoeuvre Nancy, la care a evoluat şi în sezonul trecut. Fosta jucătoare a UNIC-ului este deja la cel de-al şaptelea campionat francez, pe care nu l-ar schimba cu altul, chiar dacă acum joacă în eşalonul secund.
„M-am obişnuit cu campionatul, cu stilul, care este puţin diferit de cel românesc, de exemplu. Nu este nici o problemă să joc în liga a doua, foarte puternică. Sper să promovăm la finalul acestui campionat”, a declarat Florentina Nedelcu.
Ca jucătoare, voleibalista spune un „nu” hotărât unei eventuale reîntoarceri în România. Ar reveni, însă, ca antrenor sau conducător, şi ar accepta inclusiv o ofertă din partea fostei sale echipe.
„M-aş alătura unui proiect de reconstrucţie a UNIC-ului, dar nu acum. Am deja un alt angajament. Poate în viitor. Am auzit că echipa trece prin momente mai dificile în prezent şi îmi pare rău. UNIC are un renume şi s-a bătut tot timpul la locurile fruntaşe. Mai sunt însă şi momente de derapaj”, a mai declarat Florentina Nedelcu, care a câştigat cu UNIC un titlu şi Cupa României, în 2002 şi 2003.
Antrenoratul sau un post de conducere sunt planuri pentru un viitor mai îndepărtat. Deocamdată, voleibalista vrea să joace cât mai mult. Dacă se poate, şi până la 45 de ani. Numai pentru echipa sa de club, însă. Naţionala este un capitol încheiat, din punctul de vedere al voleibalistei, care a jucat ultima dată pentru România în barajul pentru Europene, din această primăvară.
„Cu echipa naţională am cam terminat. Este momentul celor tinere. Exceptând anul acesta, a fost o experienţă foarte frumoasă, cu calificări la turneele finale Europene şi Mondiale. A fost ceva deosebit, dar s-a terminat. Momentul meu pentru echipa natională a trecut”, a declarat Florentina Nedelcu.
De la plecarea din ţară, voleibalista a evoluat numai în Franţa, la Terville Florange Olympique Club (2006-2008), Entente Sportive Cannet-Rocheville Vollley-Ball (2008-2010), Pays d’Aix Venelles Volley-Ball (2010-2011), Nantes Volley (2011-2012), iar din 2012 la Vandouvre les Nancy. La echipa naţională joacă din 2002.
O sportiva deosebita un om de mare valoare. Felicitari Florentina nu vom uita niciodata ce ai facut pentru sportul din Piatra Neamt. Orasul nostru are nevoie de oameni ca tine, adevarati profesionisti.