* O altă victimă a accidentului a fost transportată la Roman cu ambulanţa şi apoi la Iaşi cu elicopterul SMURD
* Bărbatul avea fractură de coloană cervicală
Un accident rutier grav, soldat cu un mort şi patru răniţi, s-a petrecut, marţi după amiază la Mirceşti, Iaşi. Un tânăr de 23 de ani, fiul unui preot din Roman, care conducea un autoturism Dacia Solenza, a pătruns pe contrasens, s-a izbit într-un TIR, iar la rândul lui autotrenul a lovit o căruţă. Şoferul autoturismului, Alin D., a murit pe loc, iar trei persoane, care se aflau în căruţă, au fost rănite grav. Şoferul autotrenului a suferit şi el leziuni şi, iniţial, a refuzat transportul la spital. În final, doi răniţi au fost duşi la Târgu Frumos, unul la Paşcani, iar un tânăr de 33 de ani, a fost preluat de o ambulanţă de Neamţ, care se afla întâmplător în zonă, şi transportat la spitalul din Roman.
“Pacientul avea fractură la nivelul coloanei cervicale, i-a fost indusă starea de comă, a fost intubat şi apoi transportat la Iaşi, cu elicopterul SMURD”, a declarat dr. Letiţia Damoc, directoarea Serviciului de Ambulanţă Neamţ.
Tot în după amiaza de 17 septembrie s-au mai produs două accidente rutiere, în judeţul Neamţ. Primul a fost la ora 17,35 pe DN 15, în afara localităţii Călugăreni din Poiana Teiului. Constantin A. (22 de ani) din comună a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismului pe care îl conducea, a intrat într-un capăt de pod, după care s-a răsturnat. În urma impactului, şoferul a fost rănit grav şi a fost transportat la spitalul judeţean.
La ora 19, tot pe DN 15, dar la Săvineşti, Cristinel C. (36 de ani) din Agapia, care conducea un autoturism cu remorcă, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a lovit maşina la al cărei volan se afla Livia B. (44 de ani) din Piatra Neamţ. Femeia a fost rănită uşor, iar şoferul vinovat este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
C.M.