Firmă din Suceava, prinsă cu matrapazlâcuri pe raza Ocolului Silvic Brateș

Polițiștii au depistat, într-o partidă de exploatare forestieră de pe raza Ocolului Silvic Brateş, aparţinând unei societăţii comerciale de profil din Suceava, tăieri nelegale de 10 metri cubi material lemnos. “Măcelul” fusese realizat de trei angajați ai firmei. Aceasta nu a fost singura infracțiune silvică identificată la societatea respectivă. “La data de 9 octombrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tarcău au acţionat împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Brateş în vederea verificării legalităţii operaţiunilor desfăşurate de către societăţile comerciale ce au ca obiect de activitate exploatarea, debitarea şi valorificarea materialelor lemnoase. În urma calculului reprezentând contravaloarea materialului lemnos tăiat fără drept de către cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 38 de ani, doi din Suceava şi unul din Tarcău, a rezultat un prejudiciu în cuantum de 8500 de lei”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costan, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. Poliţiştii continuă cercetările faţă de aceştia sub aspectul comiterii infracţiunii silvice de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini fără drept de arbori, puieţi sau lăstari din fondului forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate şi a infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept din fondului forestier naţional.

Geanina NICORESCU