Finala naţională de tir vânătoresc, la Neamţ

vanatori

 Premieră în sportul cu arme de foc neamţean. Judeţul nostru va găzdui o finală naţională de tir vânătoresc. La acest eveniment vor participa 33 de vânători, respectiv cei calificaţi din semifinale şi premianţii de pe primele trei locuri la competiţia de anul trecut.

Concursul se va desfăşura în poligonul localităţii Dăneşti, din comuna Girov. Primul foc de armă se va auzi vineri, 6 septembrie 2013. Pregătirea concurenţilor va începe cu o şedinţă tehnică şi una de antrenament. Concursul propriu-zis va avea loc în zilele de sâmbătă şi duminică. Atunci, participanţii vor efectua câte două manşe de tragere la parcurs vânătoresc şi la ţintă fixă.Toader Roca, directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ ne-a declarat: „Câştigătorii acestui concurs vor fi desemnaţi în funcţie de punctajul acumulat la cele 4 şedinţe de tragere cu arme de vânătoare cu elice. Asociaţia noastră va fi reprezentată de doi vânători calificaţi din semifinale. Unul dintre aceştia a ocupat locul întâi la faza zonală desfăşurată luna trecută la Focşani. La finală, din Neamţ avem 6 participanţi”.

Vânătorul care va ocupa locul întâi va primi un premiu constând în contravaloarea a o mie de cartuşe.

V. ANDRIEŞ