Finală la greutate pentru Lenuţa Burueană

lenuta greutateAtleta pietreană, Lenuţa Burueană, a prins finala la greutate din cadrul Campionatului European de atletism, rezervat juniorilor, care a avut loc la finele săptămânii trecute în oraşul Eskilstuna, din Suedia. Sportiva de la CS Ceahlăul s-a calificat cu a zecea performanţă în finala de 12 participante, după ce în calificări a aruncat 14,76 metri. În finală, Lenuţa Burueană a avut cel mai slab rezultat, arunând 14,23 metri, cu aproximativ 4 metri mai puţin decât atleta care s-a impus la această probă, turcoaica Emel Dereli, care a reuşit o performanţă de 18,40 metri. Pe locul 2 s-a situat sportiva din Germania, Claudine Vita, care a aruncat 17,13 metri, iar a treia a fost Alyona Bugakova, din Rusia, care a reuşit un rezultat de 16,81 metri. În această probă, a greutăţi, au fost 19 sportive în calificări, iar două dintre ele, din Ungaria şi Croaţia, nu au punctat deloc deoarece au avut aruncări depăşite. Din păcate, în proba de aruncare a discului, eleva antrenorului Dan Cojocaru nu a reuşit să prindă finala de 12. Ea a obţinut doar al 15-lea rezultat, dintr-un total de 24 de participante, după ce cea mai bună aruncare a sa a măsurat 45,15 metri, cu aproximativ 3 metri mai puţin decât ultimul loc care permitea calificarea în finală, loc obţinut de finlandeza, Vilma Paakkala, care a aruncat 48,09 metri. Proba de aruncare a discului din cadrul europenelor din Suedia a fost câştigată de nemţoaica Claudine Vita, cea care obţinuse argintul la greutate, cu o performanţă de 57,47 metri. Pe locul al doilea s-a situat slovena, Veronika Domjan, care a aruncat 56,64 metri, iar medalia de bronz a fost adjudecată de Anastasiya Vityugova, care a aruncat 54, 21 metri. În aceste condiţii, Lenuţa Burueană şi-a îndeplinit obiectivul impus de antrenor, acela de a se califică măcar într-o finală, însă Dan Cojocaru consideră că rezultatele cifrice puteau fi mult mai bune. „Din punctul meu de vedere nu a fost concurs extrem de reuşit pentru Lenuţa, care putea obţine rezultate cifrice mult mai bune. La antrenamente a aruncat şi 51 de metri la disc şi peste 15,30 la greutate, însă din păcate în timpul concursului nu a mai avut aceiaşi constanţă. Lenuţa este capabilă de mult mai mult şi putea o clasare între locurile 6 – 8 la greutate. Am mai spus, contează foarte mult forma sportivă în momentul concursului, latura psihică şi alte elemente. Am înţeles că locul de desfăşurare al concursului era undeva la 50 de km faţă de locul unde erau cazaţi sportivii, la Lenuţa a fost vorba şi de o problemă de sănătate şi poate că şi aceste aspecte au contat. Nu-i nimic, încercăm şi pe viitor şi sperăm să se descurce şi mai bine”, a spus antrenorul de la CS Ceahlăul. Sezonul competiţional nu s-a încheiat pentru Lenuţa Burueană, care mai are de participat la Campionatul Naţional de seniori şi tineret, din perioada 25 – 26 iulie de la Piteşti şi Campionatul Naţional rezervat juniorilor 1, între 1 şi 2 august, tot de la Piteşti. România a cucerit o medalie de argint la europenele de la Eskilstuna, prin Rareş Toader, în proba de aruncare a greutăţii, cu o performanţă de 20,78 metri, fiind depăşit doar de polonezul Konrad Bukowiecki. De asemenea, Florentina Marincu, a cucerit medalia de bronz la triplu salt, cu un rezultat de 13,08 metri, fiind întrecută de două sportive din Rusia.