Astăzi sunt programate partidele rundei a 26-a, ultima a sezonului regulat, în eșalonul 2 fotbalistic.
În seria întâi, Ceahlăul Piatra Neamț încheie prima parte a campionatului așa cum l-a început, cu o partidă pe teren propriu. Astăzi, de la ora 11, galben-negrii vor întâlni pe CS Balotești, o partidă între două grupări care se vor mai întâlni de două ori în actuala stagiune și în turneul play out. Confruntarea cu Baloteștiul este una foarte importantă pentru băieții lui StefanoMaccoppi, care, în cazul unei victorii, ar ajunge la 17 puncte și s-ar apropia la 6 puncte de adversarul de astăzi, ce sunt foarte importante pentru configurația clasamentului în play out.
Pietrenii vor întâlni un adversar imprevizibil, care nu a strălucit în campionat, dar care a obținut o serie de rezultate interesante și a încurcat echipe din prima parte a clasamentului. De altfel, gruparea ilfoveană a obținut un succes categoric în tur cu Ceahlăul, când s-a impus cu 4-1, golul oaspeților fiind marcat atunci de Nedelcu.
CS Balotești vine la Piatra Neamț după ce runda trecută a pierdut cu 1-2 partida de acasă cu Farul Constanța, iar în acest moment ocupă poziția a zecea în ierarhia seriei întâi, cu 23 de puncte.
De partea cealaltă, starea de spirit în sânul formației gazdă nu este una pozitivă, după ce runda trecută a pierdut cu 0-2 la Berceni, într-un joc în care fotbaliștii pietreni nu prea au convins. Vestea bună din tabăra pietreană este aceea că antrenorii îi vor avea la dispoziție pentru acest duel pe cei 2 internaționali din Guineea Bissau, Mendyși Gomis, care în ultimele două săptămâni au evoluat pentru naționala țării lor în preliminariile Cupei Africii pe națiuni, ediția 2017. Absența celor 2 jucători de culoare s-a resimțit foarte mult în evoluțiile echipei din ultimele jocuri, în special în cele din deplasare, de la Bacău și Berceni, unde Ceahlăul a pierdut cu 0-3, respectiv 0-2.
Antrenorul Maccoppiși jucătorii care au venit în această iarnă la echipă și-au îndeplinit un prim obiectiv, acela de a duce Ceahlăul în play out. Trupa pietreană se află pe locul 12, are 14 puncte, a depășit în clasament pe Oțelul, însă ambițiile tehnicianului italian sunt mult mai mari. „Am atins un prim obiectiv, dar nu e de ajuns, trebuie să mai adunăm puncte și ultima ocazie este acest joc cu Balotești. De când am venit la echipă am adunat 6 puncte, nu cred că este o zestre foarte bună și știm că în play out va fi foarte greu. Sperăm să câștigăm astăzi, în fața unui adversar incomod, cele 3 puncte ne-ar fi de mare ajutor, și să privim cu încredere play aut-ul“, a declarat antrenorul Maccoppi.
Partida de pe stadionul Municipal se joacă de la ora 11 și va fi supervizată de Ciprian Paraschiv, din Iași.
Un meci din această etapă, Rapid București – ACS Berceni, s-a jucat aseară, de la ora 18.
Programul celorlalte confruntări este, Farul Constanța – Gloria Buzău, Academica Clinceni – SC Bacău, Dunărea Călărași – Rapid CFR Suceava, Dacia Unirea Brăila – Bucovina Pojorâta, iar Oțelul Galați va sta.
Duel interesant la malul Moldovei
Astăzi sunt programate partidele rundei a 18-a în eșalonul 3 fotbalistic, iar derby-ul etapei în seria întâi se va juca pe stadionul Moldova din Roman, acolo unde Petrotub va primi vizita dunărenilor de la Metalosport Galați. Este o confruntare între formația de pe locul 3, Petrotub, care până acum a avut un parcurs foarte frumos și a adunat 37 de puncte, și cea de pe locul 5, Metalosport care, deși a promovat în vara trecută, ocupă un onorabil loc 5, cu 31 de puncte. Echipa de la malul Dunării este antrenată de fostul jucător de la Oțelul Galați, Viorel Tănase, iar runda trecută s-a impus cu 2-1 în duelul de acasă cu Sporting Liești.
De partea cealaltă, formația din Roman vine după un joc convingător și un rezultat pe măsură, 3-1 la Pașcani. Defensiva Petrotubului este a doua cea mai bună din seria întâi, după liderul Sepsi Sfântu Gheorghe, cu doar 12 goluri primite, iar gazdele vor ca poarta să rămână intactă și după partida de astăzi.
„Va fi un meci greu cu o echipă bună a seriei, care până acum a demonstrat, drept dovadă poziția din clasament. Noi traversăm o perioadă fastă și dorim să rămână așa și după etapa de astăzi. Dacă vom obține victoria, ne vom consolida locul 3 în clasament, ceea ce este foarte important pentru noi, pentru că astfel ne-am îndeplini obiectivul, locurile 1-3. Cred în băieți că se vor mobiliza, a fost o săptămână de pregătiri intensă, și sperăm să obținem un rezultat pozitiv“, a spus antrenorul Gabi Țapu.
În tur, la Galați, cele două formații au remizat, 2-2, golurile romașcanilor fiind marcate atunci de Brăescu și Popa.
Confruntarea de la Roman se joacă de la ora 17 și va fi supervizată de Zoltan Karda, din Odorheiu Secuiesc.
Tot în etapa a 18-a se mai joacă Olimpia Râmnicu Sărat – CSM Pașcani, Știința Miroslava – Aerostar Bacău, Sporting Liești – Inter Dorohoi, iar Sepsi Sfântu Gheorghe, CS Panciu și Atletico Vaslui vor sta.
Șansa lui Volei Club
Voleibaliștii de la VCM LPS Piatra Neamț vor susține astăzi și mâine meciurile 3 și 4, în deplasare cu Dinamo București, din turneul play out al diviziei A1, meciuri care pot stabili formația care la finele acestui sezon vor retrograda în eșalonul 2 voleibalistic. Formația lui Nicu Buruș a plecat cu multă încredere în capitală, la adăpostul a celor două victorii obținute în primele două jocuri de la Piatra Neamț, când s-a impus cu 3-1, respectiv 3-2. Băieții de la Volei Club știu că îi așteaptă două meciuri foarte grele în capitală, în fața unei echipe disperate, care a încercat și la Piatra Neamț să se agațe de orice pentru a obține o victorie. Dacă va câștiga unul din cele două confruntări, VCM LPS va evolua și sezonul viitor în divizia A1, iar Dinamo va lua drumul eșalonului 2. Așadar, Iosif și compania au două șanse de a obține un succes, echivalent cu salvarea de la retrogradare, iar speranțele pietrenilor sunt mari.
„Vor fi două partide foarte grele pentru că sunt meciuri cu intensitate maximă atât pentru noi cât și pentru Dinamo. Am văzut ce a putut Dinamo la Piatra Neamț, când a fost aproape să câștige jocul al doilea, însă noi avem 2-0 la general, iar moralul nostru este unul pozitiv. Presiunea mai mare este pe Dinamo, iar noi sperăm să ne tranșăm în favoarea noastră unul din cele două jocuri. Cred că băieții sunt în stare de acest lucru și vrem să nu mai jucăm și partida a cincea“, a declarat directorul executiv, Constantin Niță.
Dacă echipa din capitală va câștiga cele două partide, situația la general ar fi egală, 2-2, iar meciul decisiv se va juca pe 6 aprilie la Piatra Neamț.
Primul duel dintre Dinamo și VCM LPS se va disputa astăzi, de la ora 16, și va fi arbitrat de cuplul, Mateizer – Dimachi. Dacă va fi cazul, partida a doua este programată duminică, de la aceiași oră, și va fi condusă de același cuplu de arbitrii.
În turneul play out al diviziei A1 feminine, Unic Piatra Neamț va juca pe data de 5 aprilie partida a treia, din deplasare, cu Rapid București. Fetele lui Cătălin Știrbu și Mihaela Voivod conduc cu 2-0 la general și mai au nevoie de o singură victorie pentru a evita retrogradarea, iar partida din capitală cu Rapid le este la îndemână, în fața celui mai slab adversar din campionat. Dacă va fi cazul, ceea ce este puțin probabil, confruntarea cu numărul 4 se juca miercuri, 6 aprilie, tot la București. Primul joc va începe la ora 19 și va fi arbitrat de cuplul, Marcu – Ștefurac.
În celălalt duel din play out, Municipal Craiova conduce cu 2-0 la general pe Universitatea Cluj, iar meciurile 3 și 4 au loc astăzi și mâine la Cluj Napoca.