Final de drum pentru juniorii III

Handbaliștii juniori III de la LPS Piatra Neamțși-au încheiat evoluția în actuala ediție de campionat, după ce au ratat calificarea la cel de-al doilea turneu semifinal al campionatului național. Din păcate, la primul turneu semifinal, care a avut loc la finele săptămânii trecute pe teren neutru, la Făgăraș, elevii antrenorilor Adrian și Răzvan Caba au pierdut toate cele 3 partide și s-au situat în final pe ultimul loc în clasament, fără niciun punct. Tinerii handbaliști pietreni au început turneul de la Făgăraș cu un adversar destul de incomod și care a practicat un handbal destul de dur, CSS Sighișoara, în fața căruia a pierdut la o diferență de 8 goluri, scor 22-30. Pietrenii, cu un lot destul de decimat din cauza unor jucători importanți care au jucat răciți și cu temperaturi destul de mari, au început destul de bine duelul cu băieții de la Sighișoara, debutul de meci a fost unul echilibrat, însă la pauză mureșenii s-au desprins la 6 goluri, scor 15-9. În partea a doua, LPS Piatra Neamț nu a mai avut puterea să revină și a părăsit terenul învinsă cu 30-22.

A urmat confruntarea cu Academia Baia Mare, în care Purcăreluși compania au jucat mult mai bine și au fost aproape de a obține o primă victorie la acest turneu. LPS a început tare meciul, a evoluat foarte bine în primele 30 de minute, pe care le-au încheiat în avantaj cu 12-11. Repriza a doua nu a mai fost la fel de bună, băimărenii au început să recupereze pe tabelă, iar la final s-au impus la o diferență de 4 goluri, scor 25-21. După două eșecuri în primele două zile, misiunea handbaliștilor pietreni de a mai prinde unul din primele două locuri era destul de grea, iar duminică au cedat cu 18-21 și jocul cu CSS I Hunedoara, după ce la pauză tot adversarul a condus cu 10-9. În aceste condiții, cu 3 eșecuri din tot atâtea meciuri, juniorii III de la Piatra Neamț au încheiat turneul pe ultimul loc și au ratat calificarea în faza superioară a campionatului, acolo unde, din grupa a șaptea, s-au calificat CSS Sighișoara și Academia Baia Mare.

Elevii antrenorilor Adriana și Răzvan Caba și-au încheiat astfel evoluțiile din acest sezon, unul destul de reușit în care și-au atins principalul obiectiv, calificarea la primul turneu semifinal, după ce s-au clasat pe locul 4 în campionatul regulat, în seria întâi. Fără meciuri oficiale pe acest sezon, sportivii pietreni urmează să se concentreze doar pe școală, unde îi așteaptă un moment important la finalul anului școlar, examenul de capacitate deoarece mulți dintre ei sunt elevi în clasa a opta.

Pe lângă Sighișoara și Baia Mare, la cel de-al doilea turneu semifinal s-au mai calificat HC Adrian Petrea Reșița, Potaissa Turda, CSU Suceava, CSS Alexandria, CSM Sfântu Gheorghe, CSS Bacău, CS Olimpic Târgu Mureș, CSS Galați, CSS Odorheiu Secuiesc, Știința Bacău, LPS Cluj, CSM București, LPS I Vaslui și CSM Ploiești.

Rezultate, turneu Făgăraș

CSS Sighișoara – LPS Piatra Neamț 30-22 (15-9)

CSS I Hunedoara – Academia Baia Mare 24-32 (10-12)

LPS Piatra Neamț – Academia Baia Mare 21-25 (12-11)

CSS Sighișoara – CSS I Hunedoara 33-27 (17-15)

CSS I Hunedoara – LPS Piatra Neamț 21-18 (10-9)

Academia Baia Mare – CSS Sighișoara 23-30 (13-11)

Clasament

1.CSS Sighișoara  3  3  0  0  93-72  9p

  1. Academia Baia Mare 3 2  0  1  80-75  6p
  2. CSS I Hunedoara 3 1  0  2  72-83  3p
  3. LPS Piatra Neamț 3 0  0  3  61-76  0p

 

„Sunt mulțumit de performanța băieților“

*Interviu cu antrenorul Răzvan Caba de la LPS Piatra Neamț

 

Handbaliștii juniori III de la LPS Piatra Neamțși-au încheiat misiunea în această ediție de campionat, după ce au ratat calificarea la cel de-al doilea turneu semifinal, iar antrenorul Răzvan Caba a tras concluziile după un sezon destul de reușit, dar care se putea încheia și mai bine.

 

Reporter: Domnule Răzvan Caba, puteau elevii dumneavoastră mai mult la primul turneu semifinal de la Făgăraș?

Răzvan Caba: E clar că da, puteau mult mai mult, însă am avut o mare problemă la acest turneu. Din păcate am mers la Sighișoara cu mai mulți copii răciți, clima din ultima vreme nu ne-a favorizat deloc, iar unul dintre jucătorii noștri importanți din lot, Ștefan Misăilă, a evoluat la sub 50% din potențial. Misăilă a fost playmaker-ul echipei noastre în actuala stagiune, la fiecare meci a marcat multe goluri, însă la Făgăraș, din cauza unei răceli care l-a chinuit, nu cred că a înscris 10 goluri în două partide. Au fost și alții cu probleme medicale, nu vreau ca asta să fie o scuză pentru noi, dar a contat. Am debutat cu un adversar care a practicat un handbal destul de dur, Sighișoara, dar și așa, dacă aveam lotul complet, sunt convins că puteam mai mult. Băieții au încercat să dea totul și următoarele două jocuri, dar din cauza acestei răceli nu au reușit mai mult.

Rep.: Per total, cum ați caracteriza acest campionat pentru juniorii III?

R.C.: Eu spun că a fost o comportare onorabilă, iar obiectivul major, calificarea la primul turneu semifinal, a fost îndeplinit. Sigur că ne-am fi dorit să mergem mai departe, să ne calificăm la turneul semifinal cu numărul 2, dar anumite cauze ne-a împiedicat să fim acolo. A fost destul de bine, am văzut potențialul elevilor mei în meciurile importante, știm unde mai avem de lucrat, și cred că avem o generație care promite. Remarc întregul lotul, iar dintre jucătorii care au confirmat l-aș evidenția pe portarul Andrei Solomon, cu evoluții foarte bune, și-a ajutat în multe rânduri echipa să câștige, iar printre golgheteri îi remarc pe Ștefan Misăilă, Andrei Nica sau Christopher Purcărelu. Și ceilalți au contribuit la parcursul din acest sezon și pe această cale îi felicit. Pentru ei handbalul s-a încheiat până la vară, se vor concentra doar pe școală, vreau să le urez mult succes pentru că urmează un examen important pentru ei, cel de capacitate și, pentru că suntem în săptămâna mare, le urez tuturor elevilor mei sărbători pascale cât mai liniștite și luminate.

 

Nicio schimbare la vârf

Duminică s-au disputat partidele rundei a 24-a în eșalonul 4 fotbalistic, etapă în care s-au consemnat 4 victorii ale formațiilor gazdă, un rezultat de egalitate și 3 eșecuri. Nici după această rundă, situația în vârful clasamentului nu s-a modificat, în condițiile în care primele 3 clasate, Voința Ion Creangă, Speranța Răucești și Bradul Borca au obținut victorii lejere. Singurul rezultat de egalitate s-a consemnat la Poiana Teiului, acolo unde a patra clasată, Victoria Horia, a fost ținută în șah de Teiul din localitate, scor 1-1, după ce la pauză scorul a fost de asemenea egal, 0-0. Gruparea din Horia are în acest moment 52 de puncte, cu 4 mai multe decât echipa de pe locul 5, Bradul Roznov, și mai are de muncit până la final pentru a fi sigură de locul ce duce în play off. Runda a 25-a, una intermediară, s-a jucat ieri, de la ora 17, după următorul program: Unirea Tămășeni – Moldova Cordun, Speranța Răucești – Tineretul Cândești, Victoria Horia – LPS Piatra Neamț, Voința Rediu – Bradul Borca, Voința Ion Creangă – LPS Roman, Voința Dobreni – Teiul Poiana Teiului, Cimentul Bicaz – Bradul Roznov și Zimbrul Vânători Neamț – Zimbrul Pâncești.

Rezultate, etapa 24

Tineretul Cândești – Cimentul Bicaz 2-0 (0-0)

Bradul Roznov – Voința Dobreni 3-0 (0-0)

Moldova Cordun – Bradul Borca 0-2 (0-1)

Voința Ion Creangă – Zimbrul Vânători Neamț 3-1 (0-0)

LPS Piatra Neamț – Zimbrul Pâncești 1-3 (0-2)

LPS Roman – Voința Rediu 2-4 (2-2)

Teiul Poiana Teiului – Victoria Horia 1-1 (0-0)

Speranța Răucești – Unirea Tămășeni 7-2 (2-1)

Clasament

1.Voința Ion Creangă  24  21  1  2  88-21  64p

  1. Speranța Răucești 24 20  2  2  102-31  62p
  2. Bradul Borca 24 19  2  3  103-23  59p
  3. Victoria Horia 24 16  4  4  64-25  52p
  4. Bradul Roznov 24 15  3  6  65-45  48p
  5. Teiul Poiana Teiului 24 13  5  6  56-31  44p
  6. Cimentul Bicaz 24 13  3  8  73-34  42p
  7. Tineretul Cândești 24 13  3  8  59-35  42p
  8. Moldova Cordun 24 11  1  12  45-55  34p
  9. Voința Rediu 24 8  3  13  52-56  27p
  10. Zimbrul Vânători Neamț 24 8  3  13  36-57  27p
  11. Zimbrul Pâncești 24 5  2  17  38-67  17p
  12. Voința Dobreni 24 5  0  19  37-90  15p
  13. LPS Roman 24 4  2  18  30-99  14p
  14. Unirea Tămășeni 24 3  1  20  21-88  10p
  15. LPS Piatra Neamț 24 0  1  23  16-128  1p