Fetele de la HCF joacă la Rapid

hcf0

Handbalistele de la HCF Piatra Neamţ vor întâlni astăzi, în deplasare, pe Rapid Bucureşti, în etapa a 20-a a diviziei A. Campionatul diviziei A se reia astfel după o pauză de aproximativ 6 săptămâni, timp în care naţionala de tineret a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European, după ce a câştigat competiţie din Islanda, învingând ţara gazdă şi Ucraina. În această perioadă de pauză, handbalistele pietrene s-au pregătit pe plan local, iar principalul Dan Valentin a încercat să le recupereze, fără succes, pe mai valoroase sportive din echipă, Raluca Sandu şi Oanu Rotaru. Din păcate, ambele jucătoare rămân accidentate şi nu au efectuat deplasarea pentru confruntarea de la Rapid, care se va disputa astăzi, de la ora 10 şi 30 de minute. Lotul celor de la HCF a plecat ieri spre capitală, iar antrenorul Dan Valentin vrea cât mai mult de jucătoarele tinere din lot. „Revenim în campionat după o pauză destul de lungă, timp în care am făcut antrenamente de întreţinere handbalistică. Mergem cu încredere la Rapid, din păcate fără două jucătoare valoroase, dar sper ca cele tinere să aibă o atitudine pozitivă şi de ce nu să venim cu un rezultat pozitiv. Mergem să ne batem, deşi întâlnim un adversar mult mai valoros ca în tur, ce are în componenţă 4 sporitve de valoare, dintre care două, Moise şi Bodârlău au evoluat în Liga Campionilor. Vrem pe acest final de sezon să obţinem cât mai multe victorii”, a declarat Dan Valentin. Înaintea partidei directe de astăzi, cele două formaţii sunt despărţite de un singur loc în clasament, dar de 9 puncte. Rapid este pe 7 cu 30 de puncte, în timp ce trupa din Piatra Neamţ se află o poziţie mai jos cu 21 de puncte. În tur, la Piatra Neamţ, Rapid s-a impus cu 34 – 30 în faţa HCF-ului. Cu un bilanţ de 7 victorii şi 12 eşecuri, formaţia pietreană are un final liniştit de campionat, din care au mai rămas de disputat 3 etape. Pe lângă confruntarea de la Rapid, etapa a 20-a a seriei A, unde Unirea Slobozia este şi matematic promovată în Liga Naţională, mai programează următoarele partide: Activ Plopeni – Unirea Slobozia, Ştiinţa Bacău – Danubius Galaţi, Dunărea Giurgiu – Universitatea Bucureşti, Şc. 181 Bucureşti – Municipal Buzău şi Spartac Bucureşti – Universitatea Târgovişte.