Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ organizează joi, 26 martie, o serie de activităţi cu ocazia împlinirii , pe 12 martie, a 5 ani de la înfiinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. Sunt programate activităţi începând cu ora 11,15 la Detaşamentul de Pompieri Roman unde vor fi prezentate spaţiile realizate pentru Centrul de pregătire în acordarea primului-ajutor calificat, descarcerare şi alte operaţiuni de salvare, precum şi a facilităţilor oferite de spaţiile subunităţii. „Ceremonia militară consacrată aniversării a 5 ani de la înfiinţarea SMURD Neamţ va avea loc între orele 13 şi 13,45, în Piaţa „Ştefan cel Mare” din municipiul Piatra Neamţ”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.
Un moment important este inaugurarea Dispeceratului integrat ISU-Ambulanţă, modernizat prin Proiectul „Secundele înseamnă viaţă”, festivitatea urmând să aibă loc între orele 14 – 14,30 la sediul ISU Neamţ.
Cristina IORDACHE