Un grup de femei din comuna Răuceşti a participat la o sesiune de formare profesională, care s-a desfășurat recent la Gura Humorului, în care un accent deosebit s-a pus pe dezvoltarea afacerilor. Cursanții au dobândit aptitudini de a face din antreprenoriat o opţiune de carieră. O treabă foarte important pentru întreprizătorii din mediul rural. Fermierii au acumulat cunoştinte noi care îi ajută să dezvolte cultura antreprenorială, realizând planuri de afaceri în diferite domenii. Fermierii din Răucești au fost foarte interesați de cursurile privind apicultura, creşterea melcilor, cultivarea şi comercializarea cerealelor, cabinet de kinetoterapie şi masaj.
”Implicarea activă a grupului de femei din Răuceşti la sesiunile de formare în cadrul proiectului s-a realizat şi prin atractivitatea creată de către formatori, în cazul nostru de către Laura Mihaela Tocitu, Florin Spătaru, responsabili pentru implementarea acestui proiect, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est,” ne-a declarat Ana Săvescu, de la Primăria Răucești.
Proiectul, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, a început din luna aprilie 2014 și se va derula până în septembrie 2015.
Persoanele din grupul țintă vor primi Diploma de absolvire şi o subventie suplimentară. În plus, au ocazia de a participa la un concurs ce premiază primele 210 persoane ce-și găsesc un loc de muncă. Sunt și premii de 1000 lei. Foarte tentant!
Tina CONDREA