Femeie incendiată

Ambulanta

*O săteancă din Săboani a suferit arsuri de gradul II după ce iubitul i-ar fi dat foc

Veronica Bişoc, în vârstă de 45 de ani, din Săbăoani, a ajuns marţi la spital cu arsuri de gradul II în zona abdomenului şi a braţului stâng. Femeia ar fi răbdat şi de-această dată comportamentul agresiv al bărbatului cu care trăieşte de câţiva ani. Dar vecinii n-au putut sta cu mîinile în sân când au văzut că violenţa lui Iosif Deac atinge cote alarmante şi au sunat la primărie, iar de acolo s-a cerut ajutorul poliţiştilor. O echipă de la Secţia Rurală Săbăoani a ajuns la locuinţa femeii, acolo unde s-a petrecut incidentul şi s-a chemat salvarea.

Un echipaj TIM a ajuns în scurt timp şi a preluat victima, femeia fiind adusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă unde a rămas internată pe secţia de chirurgie plastică. “Pacienta, în vârstă de 45 de ani, a suferit arsuri de gradul II pe o suprafaţă de circa 10% din corp, în zona braţului stâng şi toraco-abdominală”, a declarat asistenta şefă Gabriela Chitoşca, purtătorul de cuvânt al UPU.

Poliţia a deschis un dosar penal sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca pe baza concluziilor medico-legale să se stabilească exact încadrarea juridică a faptei. “Persoana vătămată a dat declaraţii contradictorii privind modul în care a fost agresată, iniţial susţinând că a băut benzină şi apoi şi-a aprins ţigara, iar ulterior spunând că i-a dat foc concubinul, iar în urma cercetărilor se va stabili modul în care s-a produs acest incident”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Veronica Bişoc nu este agresată prima dată acum, dar de fiecare dată a preferat să-l protejeze pe iubitul ei care de câte ori consumă alcool, devine violent. El munceşte cu ziua, prin sat, iar ea beneficiază de ajutor social. Este divorţată de câţiva ani, iar copilul ei, acum în vârstă de 16 ani, este în grija surorii ei, care locuieşte în Timişoara.

“Vecinii au sunat la primărie şi au spus că femeia a fost incendiată de cel cu care trăieşte, iar când am ajuns acolo, într-adevăr ardea binişor”, a precizat Valeria Dascălu, primăriţa de Săbăoani. “Ea  a mai fost bătută de el, dar de fiecare dată îi găseşte scuze, în fine, e treaba lor, dar nu putem sta nepăsători în astfel de situaţii”, mai spune primăriţa de Săbăoani. Bărbatul urmează să fie audiat, însă e puţin probabil ca el să recunoască ceva, aşa cum s-a întîmplat de fiecare dată, după câte un scandal, când ea a tăcut şi l-a acceptat sub acelaşi acoperiş.

Cristina IORDACHE