*Concubinul ei este principalul suspect şi va fi adus astăzi la tribunal cu propunere de arestare preventivă
O femeie a fost găsită moartă în casă, luni seara, la locuinţa concubinului ei din comuna Răuceşti. Elena Rusu (51 de ani) decedase de cel puţin două ore la momentul când a sosit ambulanţa şi echipa de criminalişti, medicul legist constatând, la o primă evaluare, că femeia a murit în urma unei agresiuni. “Cadavrul a fost transportat la morgă pentru necropsie, urmând ca în funcţie de rezultatul acesteia să se stabilească exact cauza şi împrejurările decesului, în cauză fiind deschis un dosar de moarte suspectă”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Neamţ.
Ieri, cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul Neamţ, care a demarat audierile, primul fiind Lazăr Lupu (39 de ani), bărbatul în casa căruia a fost găsită victima. Este primul suspectat de agresarea femeii cu care trăia de ceva vreme, după ce aceasta venise din comuna Bivolari, judeţul Iaşi. Bărbatul era văduv şi singur, după ce fata lui fusese crescută de bunici. Dar toată lumea din sat ştia că este un bărbat violent, mai ales când consuma alcool. El a trebuit să dea explicaţii anchetatorilor despre urmele de violenţă de pe corpul femeii. Din ce-şi amintea, băuseră împreună, apoi s-au luat la ceartă şi el a tăbărât cu pumnii şi picioarele, până a doborât-o. Urmează ca raportul medico-legal să stabilească exact leziunile care i-au provocat moartea femeii, iar suspectul urmează să fie adus în cursul zilei de astăzi la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de omor.
Lazăr Lupu a mai fost condamnat, îşi aminteşte secretarul Consiliului Local Răuceşti. Vasile Vieru mai spune că bărbatul, de etnie rromă, nu este în evidenţă pentru ajutor social, nici nu munceşte undeva stabil, ci mai mult este plecat prin ţară, probabil pe unde mai are neamuri. Despre femeia venită din Iaşi pentru a-şi găsi sfârşitul aici nu ştie mare lucru. Oamenii vorbesc prin sat că ar fi bătut-o cu o scândură, dar ancheta va stabili ce şi cum.
Cristina IORDACHE