Femeie arsă în casă, la Mărgineni

incendiu*”Parcă s-a dezlănţuit blestemul!”, spune primarul Vasile Rotariu, după ce două incendii s-au produs joi, în comună, la interval de câteva ore

O femeie de 82 de ani, care trăieşte singură, a fost la un pas de moarte, joi noapte, în incendiul izbucnit de la opaiţul pe care aceasta l-a scăpat din mână. Emilia Veber a încercat, probabil, să stingă flăcările, dar s-a ales cu arsuri grave la mâini şi pe faţă şi probabil ar fi sfârşit carbonizată dacă n-ar fi fost scoasă din casă de vecin. Omul a sunat la 112, în miez de noapte, şi a alertat pompierii. În scurt timp, la locul dezastrului au ajuns militarii de la Detaşamentul din Piatra Neamţ al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ cu două autospeciale şi paramedicii SMURD, care s-au alăturat voluntarilor de la SVSU Mărgineni. „Casa bătrânească, în suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi, era cuprinsă de flăcări, la fel şi o anexă de circa 8 metri pătraţi, forţele de intervenţie acţionând pentru protejarea grajdului aflat în apropiere, incendiul fiind stins după mai bine de o oră”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Bătrâna suferise arsuri de gradul II şi III şi a primit primul ajutor de la paramedici, până la sosirea ambulanţei care a transportat-o la Spitalul Judeţean Neamţ.

Primarul de Mărginei se gândeşte deja la o modalitate de a o ajuta pe bătrâna greu încercată: „Femeia trăia singură în căsuţa ei, nu a fost niciodată căsătorită, iar acum două ierni a căzut şi s-a lovit, ceea ce la vârsta ei, de 82 de ani, nu e uşor. Se mişca oarecum, mai mergeam noi şi-i duceam de mâncare, dar acum, cu necazul ăsta, nu ştiu cum putem s-o ajutăm. Deocamdată, o mai ţine internată în spital, ceea ce îmi dă timp să iau legătura cu fraţii ei să văd ce putem face. E o situaţie dificilă!”, spune Vasile Rotariu.

Asta, după ce comunitatea din Mărgineni fusese îngrozită de incendiul care se produsese după-amiază în halele fostului IAS. „Parcă-i un blestem! Două incendii într-o singură zi!”, a adăugat primarul de Măărgineni. Construcţiile dezafectate adăposteau circa 30 de vaci şi furajele unui crescător de vite. Omul făcuse curat şi, cum în mod greşit se obişnuieşte, la final a dat foc uscăturilor. Prea aproape de hale, ceea ce a făcut ca vântul să ducă scântei la baloţii de paie din interior. Într-atât s-a extins vâlvătaia, iar când au ajuns pompierii cu 4 autospeciale şi voluntarii cu o autospecială, focul cuprinsese şi acoperişul. „Un acoperiş format din două straturi de azbociment între care era o izolaţie din textile s-a aprins imediat, existând pericolul ca focul să se extindă spre celălat capăt al halei unde erau depozitate furajele. Hala este dezafectată iar bărbatul îşi scosese vacile, astfel că nu au existat nici un fel de victime”, a mai spus ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Forţele au acţionat mai bine de două ore până au lichidat şi ultimul firicel fumegând, sub privirile localnicilor speriaţi de dezastru.

Cristina IORDACHE