Farcaș, în râsul colegilor de la CJ: ”A fost neserios și așa rămas”

Înlocuirea lui Gabriel Farcaș în Legislativul nemțean nu s-a făcut fără zgomot. Dacă despre Vasile Pruteanu n-a comentat nimeni nimic, despre colegul absent de mai bine de jumătate de an, au existat comentarii, și nu din cele bune.

Gabriel Farcaș, care, la un moment dat, pentru o scurtă perioadă de timp, a fost și vicepreședinte, a dispărut din ședințele CJ-ului, de fiecare dată motivat, se spunea. Sfârșitul de an l-a prins pe la Miami, nu pe plajă, cum ar fi tentați unii să creadă, ci la cursuri, zice el.

”Poate ne spune domnul Pintilie, că a fost în America, la Miami, dacă s-a întâlnit cu dl. Farcaș și dacă i-a arătat demisia în original”, nu s-a putut abține Dan Vasile Constantin.

Bronzat și pus la patru ace, Mircea Pintilie a răspuns prompt provocării:  ”I-am dat  telefon lui Farcaș când am fost în Miami, am stat o lună  și a zis că mă sună.  Dar cum a fost neserios înainte, așa a rămas și acum, nu m-a mai sunat”.

Cu această remarcă, nu știm cât de meritată sau nu, și-a făcut fostul vicepreședinte ieșirea din Consiliul Județean, după o prestație când nulă, când cam hazardată.

M.O.T.