Fără grevă generală în sănătate Guvernanţii au propus soluţii, sindicaliştii Sanitas îi cred

Eva Ungureanu, preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas Neamţ, ne-a transmis mesajul federaţiei, privind concluziile negocierilor din 26 octombrie 2017, purtate cu reprezentanţii guvernului. Se pare că aceştia au venit cu soluţii la revendicările Sanitas, pentru a nu se ajunge la grevă generală în sănătate şi asistenţă socială. La ședința Consiliului Național al Federației SANITAS din România din 26 octombrie 2017, au participat, în calitate de invitați, premierul Mihai Tudose, președintele PSD Liviu Dragnea, viceprim-ministrul Ion Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Florian-Dorel Bodog. „Reprezentanții guvernamentali au afirmat că înțeleg argumentele cu care Federația SANITAS își susține revendicările și, în baza acestora, și-au reconsiderat o serie de puncte de vedere referitoare la Legea – cadru nr .153 / 2017 și legislația conexă. Astfel, aceștia au propus mai multe soluții la cererile SANITAS”, a transmis Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas. Demnitarii au promis că, de la 1 ianuarie 2018. Ei au mai afirmat că tichetele de masă vor fi înlocuite cu norma de hrană care va fi acordată lunar,iar în lunile ianuarie și februarie 2018, în baza unei derogări instituite prin hotărâre de guvern, se vor acorda toate sporurile aflate, în prezent, în plată, indiferent dacă se depăşeste plafonul de 30% impus de Legea nr. 153/2017. Reprezentanţii Guvernului au mai promis că, în următoarea perioadă, vor demara negocierile pentru elaborarea unui nou Regulament de sporuri, aplicabil angajaţilor din Sănătate și Asistență socială începând cu 1 martie 2018. Nu în ultimul rând, oficialii au promis că se va păstra forma actuală de efectuare și plată a gărzilor pentru medici. „Federația SANITAS va participa la toate discuțiile pentru definitivarea actelor normative care vor pune în aplicare propunerile de mai sus, având permanent în atenție ca nici unui angajat din Sănătate și Asistență socială să nu-i fie afectat venitul net”, a ţinut să sublinieze reprezentantul Sanitas. Promisiuni sunt multe, inflaţia-mare, bugetulsubţire…

Geanina NICORESCU