”Fantome” epistolare, prin rafturile oficiilor poştale

Scrisoare-catre-Mos-Craciun

* Nemţenii îi scriu lucruri trăsnite lui Dumnezeu, iar copiii îi trimit epistole lui Moş Crăciun

* Poşta Româna stimulează creativitatea micuţilor şi continuă campania „Moş Crăciun te invită în lumea poveştilor”.

 

De-a lungul anilor, prin rafturile oficiilor poştale din Neamţ au poposit tot felul de scrisori , care mai de care mai şugubeţe şi misterioase, fiecare având o poveste a sa. Sunt epistole scrise cu trudă şi patos de copii sau de oameni în toată firea, ce aşteaptă apoi, răbdători, răspuns de la Dumnezeu sau Moş Crăciun. Evident că, scrisorile lor nu ajung la destinatar niciodată şi nici nu primesc răspuns.

Având destinatari „necunoscuţi”, din ţări precum Laponia de la Polul Nord, răvaşele sfârşesc prin a rămâne în „gazdă” în spaţiile special amenajate în oficiile poştale, neavând alt rol decât cel de „suport” pentru praful uitării, adunat în timp.

Despre existenţa acestor epistole, ne-a vorbit Daniel Stoleru, şeful Poştei Neamţ: ”Da, este foarte adevărat, sunt şi cazuri de acest fel. E vorba de acele scrisori cu destinatari necunoscuţi ca să le spunem aşa. Destinatari pe care nu-i putem găsi la adresa scrisă de expeditor. După o anumită perioadă de timp, le depozităm în anumite spaţii, deoarece aceste scrisori nu pot fi trimise nimănui”.

Pentru că în oficiile poştale din toată ţara s-au adunat, de-a lungul anilor, mii de epistole către Moş Crăciun, acum câţiva ani, Poşta Română şi-a găsit sponsori şi a iniţiat campania intitulată „Moş Crăciun te invită în lumea poveştilor”. Acţiunea, care s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, şi s-a derulat pe parcursul câtorva săptămâni, până în ultima zi a anului. Pe scurt, a fost vorba de plicuri cu adrese pretipărite, scoase la vânzare în absolut toate oficiile poştale din ţară. Prin acest mod, cu doar 3,5 lei, părinţii şi-au putut încuraja odraslele să pătrundă în lumea magică a lui Moş Crăciun, prin compunerea unei scrisori adresate Moşului, în care, cei mici să-şi menţioneze şi, eventual, să-şi argumenteze fiecare dorinţă. Cele mai inspirate creaţii au primit vouchere şi au participat la o tragere la sorţi. Cu un an în urmă, sponsorii concursului au premiat doi copii din Neamţ. Anul acesta „competiţia” este deschisă, c a de obicei până pe 31 decembrie, iar tragerea la sorţi se va face în ianuarie 2014.

V. ANDRIEŞ