Familie intoxicată cu ciuperci

06/11/2017

În seara de 5 noiembrie, cinci membri ai unei familii din Barticeşti, cel mai mic în vârstă de 3 săptămâni, au fost internaţi în spital cu diagnosticul prezumtiv „intoxicaţie cu ciuperci”. Potrivit dr. Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, „cei 5 pacienţi având diagnosticul de intoxicaţie cu ciuperci au fost preluaţi şi predaţi la CPU a Spitalului Municipal Roman de către echipaj cu asistent medical”. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, soţia lui, de 29 ani, şi cei trei copii de 12 ani, 5 ani şi cel mic de 3 săptămâni au rămas internaţi, fiind puşi sub tratament simptomatic. Adulţii au declarat la spital că au mâncat ciuperci cumpărate din comerţ. Cadrele medicale vor stabili, prin investigaţii, care este cauza exactă a intoxicaţiei suferite de familie, cel mai mic dintre copii asimilând toxicitatea prin laptele matern.
Geanina NICORESCU