*Bani pentru comasarea terenurilor * Ajutor suplimentar pentru comasarea terenurilor * Tinerii fermieri, stimulaţi financiar * Proceduri mai simple de plată pentru micii fermieri *Plăţi duble în sectoarele vegetal şi zootehnic *Subvenţii mai mari pentru anumte culturi * Sute de euro în plus pentru vacile cu lapte şi ovine * Există şi o listă neagră! Adică, adio subvenţii pentru biserici!
* Mai bine pentru agricultori!
Ministerul Agriculturii a pregătit o întreagă listă cu facilităţi financiare destinate fermieriilor, mai mari ori mai mici, producătorilor agricoli şi, nu în ultimul rând, proprietarilor de teren. Miza este una cât se poate de clară: eficientizarea agriculturii şi accelerarea dezvoltării rurale.
S-au indentificat şi câteva pârghii prin care aceste obiective pot fi atinse. Prima ţintă: comasarea trenurilor, care să permită aplicarea agrotehnicii moderne. Una e să faci agricultură pe un hectar şi alte de la câteva sute în sus. Stimularea obţinerii de producţii mai mari atât în sectorul zootehnic, cât şi în sectorul vegetal. În toată această listă de facilităţi financiare, cei mai privilegiaţi sunt tinerii.
În sinteză, prezentăm propunerile Ministerului Agriculturii destinate fermierilor şi, deopotrivă, proprietarilor de terenuri.
*Bani pentru comasarea terenurilor
Pentru adunarea laloaltă a terenurilor, sunt luate în calcul mai multe măsuri. O propunere a autorităţilor este ca fermierii care vor renunţa la activitatea agricolă, fie prin vânzare, fie prin arendarea terenurilor, în scopul comasării acestora, să primească, pe lângă plata pe care o încasează de la agentul comercial, de la Agenţia de Plăţi, pentru o perioadă de cinci ani. Este vorba de o sumă care reprezentă 120% din plata care li s-ar fi cuvenit pe suprafaţă. Adică primeşte şi subvenţie şi arendă!
Fermierii care deţin suprafeţe mai mari de teren vor primi un ajutor suplimentar de 45 de euro pentru suprafaţă cuprinsă între 5-30 de hectare, iar pentru cei cu terenuri cuprinse între 1-5 hectare sprijinul fiind de doar 5 euro suplimentar.
*Tinerii fermieri, avantajaţi
Sprijinirea tinerilor fermieri se propune a se face pe mai multe direcţii. Astfel, tinerii fermieri cu vârstă de până la 40 de ani vor primi un sprijin suplimentar pentru o suprafaţă cuprinsă între 25-60 hectare, cu 25% mai mare decât ceilalţi fermieri care sunt mai în vârstă de 40 de ani.
Se are în vedere şi o schemă de sprijin pentru micii fermieri. Cei aproximativ 800.000 de fermieri care deţin între 1-5 hectare nu vor mai fi supuşi controalelor administrative numeroase, simplificându-se procedura pentru acordarea plăţilor directe.
*Subvenţii sporite pentru anumite culturi
O serie de culturi agricole şi pentru anumite categorii de animale vor beneficia, pe lângă plăţile directe şi ajutoarele de stat. Adică de plăţi cuplate. Două, nu una! Acestea vor reprezenta 13,4% – 15% din plăţile directe alocate anual pentru România. Autorităţile au ales culturile de soia, cartof de primăvară, tomatele şi castraveţii destinaţi procesării, legumele de seră sau de solarii. În cazul producţiei de soia, sprijinul va fi, în 2015, de circa 325 euro/ hectar şi va ajunge la 376 euro/ hectar în 2020.
*Bani în plus pentru vacile cu lapte şi ovine
Un astfel de sprijin va fi acordat şi zootehniştilor cu ferme de vaci de lapte care va fi de circa 250 euro/cap de animal în 2015 şi va ajunge în 2020 la 325 euro/cap de animal, în plus faţă de ajutorul naţional. Ajutorul va fi acordat pentru ferme cu vaci pentru lapte de minimum 10 capete şi maximum 250 capete. Un ajutor asemănător va fi acordat la ovine pentru minimum 150 capete şi maximum 1.000 capete.
*Lista neagră a subveţiilor: Adio subvenţii pentru biserici!
Guvernul a realizat lista „neagră” a instituţiilor care nu mai au dreptul la subvenţiile pe suprafaţa. Pe listă au fost incluse parohiile, persoane fizice sau juridice care gestionează bănci, cooperative de credit, instituţii financiar-nebancare, societăţi de asigurare, burse de mărfuri, servicii de transport rutier, firme de construcţii, societăţi de exploatare forestieră sau instituţii precum Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, România va transmite această propunere Comisiei Europene, şi vizează aplicarea plăţilor directe începând din 2015 şi până în 2020. Nu nu cred că nu vor fi aprobate! Fie numai conform principiului: e mai uşor de luat, decât de dat!
Tina CONDREA