Cauza probabilă a incendiului care a mistuit, în ziua de 11 august, fabrica de vopseluri Vestel de la Săvineşti, o constituie scânteile electrostatice, după cum au stabilit pompierii.
Mai multe echipaje operative s-au deplasat la faţa locului în ziua cu pricina, fiind direcţionaţi de către Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ. La sosirea primelor două echipaje, plecate de la sediul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, formate din şapte militari, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, incendiul se manifesta generalizat la hala obiectivului, la etajul şi acoperişul sediului administrativ şi la anexele acestuia. Flăcările se înălţau, deasupra halei, la peste 15 metri. Prima acţiune a fost direcţionată către oprirea arderii la sediul administrativ.
Incendiul a surprins un lucrător al obiectivului în sediul administrativ, care fost găsit decedat de echipa de căutare-salvare, imediat ce s-a putut intra în clădire, dar care a fost scos după efectuarea cercetărilor criminalistice.
*Echipajele din două ture, chemate la serviciu
Având în vedere amploarea evenimentului, inspectorul şef a ordonat prezentarea la unitate a personalului din două ture de serviciu. La locul intervenţiei s-au prezentat 41 de militari, ceilalţi asigurând permanenţa în unitate. În total au acţionat 67 de cadre ale unităţii. Cele opt echipaje ale ISU (şase din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ, unul din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Neamţ şi unul din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman), împreună cu două echipaje SPSU Ga Pro Co şi echipajul SVSU Roznov, au acţionat petru stingerea incendiului din trei direcţii şi pentru evacuarea vopselurilor îmbuteliate din depozitul anexă al sediului administrativ. Militarii au alimentat autospecialele cu apă de la un hidrant subteran din apropiere, de la o pompă de distribuire a carburanţilor auto din vecinătate şi de la unitatea RAR din localitate.
Pe timpul intervenţiei, având în vedere modificările direcţiei vântului, şase militari au fost uşor intoxicaţi cu fum, au fost asistaţi de către echipajul SMURD, cu medic, de Terapie Intensivă Mobilă (TIM), după care şi-au reluat poziţiile în cadrul operaţiunilor de stingere.
DInn păcate, în incendiu a murit un bărbat, în vârstă de 32 de ani, şi a fost rănit un altul, în vârstă de 45 de ani, care a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II la nivelul feţei, gâtului, braţelor şi antebraţelor.
G. NICORESCU