Extindere a contractului colectiv de muncă în sectorul sanitar

dialog social1

Prefectul judeţului Ioan Vlad Angheluţă a convocat şi condus, pe 30 iunie, Comisia de Dialog Social, care a avut ca principal temă de dezbatere extinderea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul tuturor unităţilor din sectorul sănătate . În cadrul întâlnirii au fost prezentate datele tehnice ale solicitării de extindere a Contratului Colectiv de Muncă la nivel de ramură, asigurându-se astfel omogenitatea drepturilor negociate la nivelul tuturor instituţiilor aparţinând sectorului de activitate, fiind menţionate ca argumente ale extinderii – motivarea uniformă a personalului din sector benefică actului medical, în vederea asigurării unor servicii medicale de calitate, efectuate cu promptitudine, pentru toţi cetăţenii României.

„Vreau să  menţionez că Ministrul Delegat pentru Dialog Social a transmis tuturor prefecților solicitarea de a convoca o Comisie de Dialog Social, în cadrul căreia să fie prezentată solicitarea Federației SANITAS de extindere a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate – Sănătate. Activități Veterinare pe anii 2014-2015 – iar punctele de vedere exprimate de părțile interesate să fie transmise Departamentului de Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii” a spus în deschiderea întâlnirii prefectul Ioan Vlad Angheluţă

În principal, extinderea Contractului Colectiv de Muncă deja existent, face referire la următoarele grupe de activități precum asistența spitalicească, asistența medicală ambulatorie și stomatologică cu clasele – activități de asistență medicală general, asistență medicală specializată, activități de asistență stomatologică, activități ale centrelor de îngrijire medical, activități ale centrelor de recuperare psihică și de dezintoxicare şi activități veterinare.

Preşedintele şi prim-vicepreşedintele sindicatului SANITAS din judeţul Neamţ, care au fost prezenţi la întâlnire, au solicitat ca acest demers să aibă şi susţinerea autorităţilor administrației publice județene și locale. Totodată şi-au manifestat dorinţa ca punctele lor de vedere să fie transmise Departamentului de Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii.

“Contractul colectiv de muncă se aplică în toate spitalele, mai puţin în alte sectoare unde lucrează personal medical, iar solicitarea noastră, stabilită de comun acord cu Ministerul, este ca acest contract colectiv de muncă să fie extins şi la personalul auxiliar, cum ar fi infirmierii sau îngrijitorii care lucrează în centrele de îngrijire, iar în judeţul Neamţ sunt foarte multe astfel de centre. Acelaşi lucru este valabil şi pentru asistenţii din creşe sau cei din cabinetele şcolare dar şi aici sunt probleme pentru că acestea ţin fie de primării fie de Inspectoratele Şcolare”, a spus Eva Ungureanu, preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas Neamţ.

Prefectul județului a asigurat reprezentanții sindicatelor că solicitările lor vor fi transmise cu celeritate Ministrului Delegat pentru Dialog Social, astfel încât negocierile, care au loc la nivel central, să fie completate cu toate punctele de vedere din teritoriu. De la lucrările comisiei au lipsit reprezentanţii sindicatului din domeniul sanitar – veterinar, iar prefectul judeţului Neamţ s-a arătat dezamăgit de faptul că reprezentanţii DSV Neamţ au lipsit de la dezbateri mai ales că extinderea contractului colectiv de muncă privea şi ramura sanitar veterinară. (I. Ştefănescu)