Publicul nemţean este invitat să admire tablourile realizate de Iulia Hălăucescu. Vernisajul expoziţiei “Primăvara culorilor” care reuneşte peste 40 de lucrări, va avea loc vineri, 28 martie, începând cu ora 16. Prin această manifestare, se doreşte marcarea împlinirii a 90 de ani de la naşterea pictoriţei. Gazda evenimentului va fi Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ.
Iulia Hălăucescu s-a născut la data de 31 martie 1924 în Tarcău, judeţul Neamț. A fost o pictoriță româncă, reprezentantă a realismului socialist.
A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie București, Facultatea de Belle Arte Iași, Institutul Nicolae Grigorescu București și a făcut studii în particular cu pictorul emerit R. Schwetzer-Cumpăna. A deschis peste 60 de expoziții personale în țară și străinătate, dintre care patru mari restrospective, ultima în 2001 la București – la Parlamentul României, în Sala Brâncuși. A participat la peste 30 de expoziții retrospective organizate de Ministerul Culturii.
Din fiecare etapă a evoluţiei acestei mari artiste, au rămas picturi în ulei, lucrări în graffiti pe exteriorul unor clădiri, lucrări în diferite alte tehnici, dar mai ales creaţiile ei în acuarelă, care şi-au cucerit admiratorii prin suavitatea şi gingăşia florilor. Iulia a murit pe 18 decembrie 2007 la Piatra Neamţ.
Despre lucrări şi artistă, la vernisaj, va vorbi critical de artă Lucian Strochi. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 15 mai 2014.
Andreea FLOREA