Explozie la o casă din Roman, proprietarul dus la spital cu arsuri

13/08/2018

În după-amiaza de 12 august, o locuinţă din Roman, de pe strada Bogdan Dragoş, a fost la un pas de a sări în aer. În urma unei acumulări de gaze, pe cauzate de o defecţiune la sistemul de alimentare, s-a produs o explozie, proprietarul, în vârstă de 61 de ani, fiind surprins de deflagraţie.
Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea exploziei, iar la locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de intervenţie din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.
Militarii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, prin ventilarea spaţiului locuinţei şi balizarea zonei până la înlăturarea oricărui pericol. Din fericire, explozia nu a fost urmată de incendiu. Proprietarul, aflat în apropierea sursei de gaz, a suferit arsuri de gr. I şi II la nivelul membrelor superioare şi torace, fiind preluat de un echipaj medical din cadrul Serviciului de Abulanţă Judeţean Neamţ şi transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe Roman.

Geanina NICORESCU