Exerciţiu de alarmare în caz de cutremur în şcoli

Joi, 28 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Petrodava” în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului (ISJ) Neamţ organizează un exerciţiu de alarmare în caz de cutremur. Scopul acestuia este pregătirea personalului didactic pentru a conduce aplicarea regulilor de comportare şi a măsurilor de protecţie, pe timpul şi imediat după producerea unui cutremur, dar şi pregătirea elevilor pentru un astfel de eveniment.

Exerciţiul, care va începe la ora 9,45 cu semnalul „Alarmă la dezastre”, presupune că „în zona Vrancei s-a produs un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter şi o durată de 20 secunde, care s-a manifestat în zona de NE a Moldovei cu intensităţi de 6,8 – 7,2 pe scara MSK. În judeţul Neamţ, efectele cutremurului au produs avarierea unor clădiri, a reţelelor electrice, de gaze naturale şi de telefonie”.

Pe parcursul celor 30 de minute, personalul didactic, cel auxiliar şi elevii de la toate unităţile de învăţământ din judeţ vor recapitula regulile de comportare. Va fi realizată evacurea tuturor persoanelor din clădire, în ordine, şi va fi instalat un punct de adunare al răniţilor. Elevii vor fi conduşi la locul de adunare dinainte stabilit pentru fiecare clasă. Profesorii fac prezenţa şi anunţă rezultatul directorului şcolii sau responsabilului cu apărarea împotriva incendiilor din şcoală.

 O parte din personal va fi implicat în transportul răniţilor, dar şi în acordarea primul ajutor şi în triaj, în vederea transportării acestora la spital. Întregul exerciţiu va fi arbitrat de cadre militare sau personalul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă prezente pe timpul exerciţiului în fiecare unitate de învăţământ. La finalul exerciţiului, în intervalul 10,15 – 10,30, vor fi completate fişele de arbitraj prin care se acordă calificative diferitelor etape ale exerciţiului.