Exemple de bune practici, la Simpozionul interjudețean „Gheorghe Ruset-Roznovanu“

simpozion roznovCea de-a IV-a ediție a Simpozionului interjudețean „Gheorghe Ruset-Roznovanu“ se va desfășura pe data de 27 mai, la Liceul Tehnologic Roznov, manifestarea fiind organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Consiliul Local Roznov, Biserica „Sf. Nicolae“ Roznov, Biserica „Sf. Ilie“ Chintinici și Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț.

Tema ediției din acest an a evenimentului este „Interdisciplinaritatea – exemple de bune practici“, simpozionul fiind organizat pe patru secțiuni: Istorie, Literatură, Geografie și Tradiții și spiritualitate.

Alături de cadrele didactice și elevii liceului, manifestarea se va bucura de participarea inspectorilor de specialitate ai ISJ Neamț, reprezentanților autorităților locale și preoților din Roznov.

„Așa cum o sugerează și titlul temei propuse anul acesta de comitetul de organizare, propunem o abordare interdisciplinară a temei alese, prin apelul la conexiunile cu alte discipline de studiu în școală, dar și prin folosirea mijloacelor IT în realizarea lucrărilor ce vor fi prezentate“, se arată în argumentul proiectului.

Prin intermediul simpozionului, organizatorii își propun valorificarea tradiției istorice și culturale a orașului Roznov, care se leagă strâns de personalitatea lui Gheorghe Ruset- Roznovanu.

Mare proprietar de pământuri în secolul al XIX-lea, luptător în Războiul de Independență din 1877 și deputat în Parlamentul României din acea vreme, din partea Partidului Conservator, moșierul Gheorghe Ruset Roznovanu face parte din acea ramură a familiei Ruset pomenită de Mihail Sadoveanu în „Zodia Cancerului“.

Prima ediție a Simpozionului Gheorghe Ruset-Roznovanu a avut loc pe data de 25 mai 2013, organizatorii vizând dezvoltarea și consolidarea capacității intelectuale prin abordarea, din perspectivă personală, a unei teme culturale, perfecționarea continuă a elevilor și profesorilor, abordarea transdisciplinară a unor teme culturale și, nu în ultimul rând, promovarea imaginii Liceului Teoretic Roznov.

Irina NASTASIU