Excelenţa la învăţătură premiată cu 200 de lei şi o carte cu rugăciuni

raresŞefii de promoţie din liceele din Piatra Neamţ au fost premiaţi, ieri, în cadru festiv. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Cei 14 absolvenţi cu rezultate excepţionale au fost premiaţi de reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ai Protopopiatului Piatra-Neamţ şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.

Fiecare dintre elevii şefi de promoţie a primit din partea preoţilor câte 200 de lei şi o cărticică de rugăciuni. Un premiu despre care consilierul Mitropoliei, arhimandrit Hrisostom Rădăuşanu a spus că nu reflectă neapărat răsplata pe deplin a elevilor, ci reprezintă şi un moment de onoare pentru familiile care le-au oferit acestor copii mediul necesar pentru studiu. De asemenea, a precizat că este un moment în care trebuie aduse mulţumiri şi dascălilor care şi-au făcut datoria cu devotament şi, totodată, este un moment de onoare pentru comunitate deoarece a învăţa este un act de patriotism, aceşti absolvenţi însemnând o investiţie pentru această ţară.

Premianţii, în ordine aleatorie, sunt Titus-Ştefan Dascălu (Colegiul Naţional ”Petru Rareş”), Andrei-Ioan Bursuc (Colegiul Naţional de Informatică), Elena-Adelina Astancăi (Colegiul Tehnic ”Gheorghe Cartianu), Paul-Ionuţ Pitirici (Colegiul Tehnic de Transporturi), Laura-Maria Covaci şi Ionuţ-Alexandru-Radu Scurtu (Colegiul Naţional ”Calistrat Hogaş”), Iuliana-Olivia Talmaciu (CN ”Gheorghe Asachi”), Mihai Prună (Liceul Tehnologic Economic-Administrativ), Alexandru Oprea (Seminarul Teologic Ortodox ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”),  Ionuţ Silviu Radu (Colegiul Tehnic Forestier), Diana Vanda Şipoş (Liceul cu Program Sportiv), Andrei Nuţu (Liceul de Artă ”Victor Brauner), Iuliana Alexandra Florea (Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”) şi Maura Elena Ungureanu (Liceul Tehnologic ”Spiru Haret”).

 

 

Geanina NICORESCU