Examen greu pentru VCM LPS

vcm- dinamo tur
Sala Polivalentă din Piatra Neamţ propune astăzi un noul cuplaj interesant în diviziile A1 de volei masculin şi feminin. Regalul voleibalistic este deschis, de la ora 16, de băieţii de la VCM LPS, care dau piept cu liderul campionatului, Municipal Zalău. Formaţia lui Dan Gavril şi Nicu Buruş susţine un examen dificil în faţa trupei sălăjene, una dintre reprezentantele României în actuala ediţie a cupelor europene. Echipa din Piatra Neamţ are moralul puţin afectat, după ce a pierdut la zero runda trecută, pe terenul celor de la Baia Mare, dar este şi performera Cupei României, acolo unde a eliminat Phoenix Şimleul Silvaniei. Cu un lot şi un sextet de bază mult schimbat faţă de sezonul trecut, Volei Club vrea să încurce liderul, Municipal Zalău, echipă care până acum a pierdut un singur set în trei întâlniri, iar runda trecută a bătut cu 3 – 0, acasă, pe Dinamo Bucureşti. Din lotul oaspeţilor face parte şi fostul jucător al municipalului pietrean, Răzvan Mihalcea, iar echipa este pregătită de fostul mare voleibalist, Aurel Vlaicu. Gazdele au totuşi motive să spre într-un rezultat pozitiv, în condiţiile în care sunt destul de redutabile pe teren propriu, exemplu fiind disputa din etapa a doua, când au învins cu 3 – 0 echipa din Şimleul Silvaniei. După trei runde, băieţii lui Dan Gavril şi Nicu Buruş au trei puncte şi sunt pe poziţia a noua în ierarhia internă. Meciul, Volei Club – Municipal Zalău va începe la ora 16 şi va fi arbitrat de cuplul, Nicolae Marin – Mirel Zaharescu. Tot în runda a patra masculină se mai joacă meciurile: Dinamo Bucureşti – Municipal Craiova, Universitatea Cluj – Ştiinţa Explorări Baia Mare, Tomis Constanţa – Phoenix Şimleul Silvaniei şi Arcada Galaţi – Unirea Dej. CSM Bucureşti stă.

Unic este favorită
Două ore mai târziu, de la ora 18, fetele de la Unic primesc vizita vecinelor de la Penicilina Iaşi, în runda a cincea a diviziei A1. La prima vedere, formaţia gazdă este favorită în confruntarea cu Penicilina, însă trupa din Iaşi a realizat surpriza etapei precedente, când a bătut cu 3 – 1, pe teren propriu, pe CSM Bucureşti. Cele două adversare de astăzi s-au întâlnit de mai multe ori, în vară, în meciurile de pregătire, câştig de cauză având de fiecare dată echipa din Piatra Neamţ. Gazdele au şi un moral excelent, după victoria de sâmbăta trecută, 3 – 1, în deplasare, la Craiova, succes care a urcat Unic pe locul opt în clasament cu 6 puncte. „Astăzi, trebuie să punctăm cea de-a treia victorie consecutivă pentru a ne fixa la mijlocul clasamentului deocamdată, pentru a evolua mai relaxat în următoarele confruntări. Iaşul este o echipă nou promovată, foarte tânără, le-a prins pe cele de la CSM Bucureşti într-o adevărată degringoladă şi le-a învins. Nu cred că trebuie să avem emoţii astăzi şi vreau o victorie cu 3 – 0”, a spus preşedintele de onoare pietrean, Vasile Ouatu. Gazdele speră la un public cât mai mumeros în tribunele sălii Polivalente, iar preşedintele Vasile Ouatu îndeamnă locuitorii din cartierul Dărmăneşti să iasă din case şi să vină la sală. „Sunt două meciuri interesante, iar spectatorii vor avea ce vedea. Îi invităm pe cât mai mulţi la sală, mai ales pe cei din Dărmăneşti, pentru că le-am făcut sală la doi paşi. Aceştia nu au motive să nu vină că nu au transport, au sala aproape şi pot veni într-o plimbare pe jos”. Unic nu are probleme de lot înaintea partidei cu ieşencele, iar tehnicienii Ionuţ Harbuz şi Mihaela Voivod ar putea începe disputa cu următorul sextet: Ciocian, Chivorchian, Curcă, Iliescu, Hambele, Mastahac şi Albu – libero. Jocul dintre Unic şi Penicilina va fi condus de cuplul Zaharescu – Marin, iar etapa a cincea feminină mai programează meciurile: Volei Alba Blaj – Dinamo Bucureşti, CSM Lugoj – CSM Târgovişte, Medicina tg. Mureş – Rapid Bucureşti, CSM Bucureşti – Ştiinţa Bacău şi Tomis Constanţa – Municipal Craiova.
Se joacă o etapă din retur
Finalul anului 2013 programează o etapă şi din returul diviziei A1 feminine. Pe data de 14 decembrie se joacă prima rundă din retur, atunci când Unic va întâlni pe teren propriu pe CSM Bucureşti, iar decizia federaţiei a fost primtă pozitiv de oficialii clubului pietrean. „E bine că se joacă şi prima rundă din retur în decembrie pentru că vom fi în formă maximă la disputa cu CSM Bucureşti. Îmi pare rău că nu am fost la Bucureşti, la jocul din tur, unde am pierdut cu 0 – 3. Cred că dacă eram acolo puteam învinge trupa din capitală, o formaţie la care, din cauza contractelor foarte mari a jucătoarelor străine, au apărut certurile şi asta se vede în rezultate. Numai una dintre sportivele de la CSM câştigă cât toate jucătoarele de la noi, la un loc, şi unde sunt foarte mulţi bani apar şi probleme. Vrem să batem pe CSM la Piatra Neamţ şi cred că avem valoare să o facem”, a mai concluzionat Vasile Ouatu.