Evenimente rutiere

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Bălănești a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia a rezultat rănirea unui minor.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 70 de ani, din București, conducea un autoturism în localitatea Bălănești, ar fi acroșat un minor de 11 ani, din Bârgăoani, care se deplasa pe bicicletă, pe aceiași direcție de mers.

După producerea evenimentului rutier, bărbatul de 70 de ani ar fi modificat starea locului accidentului, prin schimbarea poziției autovehiculului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ștergerea urmelor acestuia, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

 ——

La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 21:45, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Progresului, în localitatea Piatra Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 57 ani, din Piatra Neamț ar fi condus un autovehicul pe strada Progresului, ar fi suprins și accidentat un bărbat de 84 de ani, din județul Prahova, ce se afla angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în calitate de pieton.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Depistat conducând sub influența substanțelor psihoactive

La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Tămășeni.

Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto, din Sagna, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Cannabis.                             

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.