Eveniment de anvergură la Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra Neamț

istorie1*Cercurile reunite ale profesorilor de istorie din județul Neamț

Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în parteneriat cu Colegiul Național „Petru Rareș“ din Piatra Neamț, a organizat vineri, 25 noiembrie, un eveniment dedicat disciplinei istorie, prilejuit de cea de-a 147 aniversare a activității prestigiosului colegiu. Profesoara Dorina Drexler și directoarea Carmen Mareș au așteptat invitații cu pâine și sare, în pragul Colegiului „Rareș“, servirea fiind făcută în mod tradițional, de o tânără îmbrăcată în costum popular. În calitate de invitați de onoare au participat prof.univ. dr. Bogdan Petru Maleon, doctor în științe umaniste, domeniul istorie, Universitatea „Al. Ioan Cuza“ Iași și director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ Iași, inspector școlar Elena Preda din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, prof.dr. Iulian Ghercă, noul director al Complexului Muzeal Neamț și Alexandru Filimon – președintele Asociației Alumni din cadrul Colegiului.

Întregul eveniment, organizat de ISJ cu concursul deosebit al Catedrei de Istorie din cadrul Colegiului Național „Petru Rareș“, Asociația Părinților din cadrul unității (reprezentată de Ioan Lucaș), Asociația Alumni și aportul profesorilor de istorie din cercurile pedagogice reunite a profesorilor de istorie din județ, s-a derulat într-o atmosferă deosebită, care a debutat cu un concurs tematic „File de istorie“ la care au participat elevi din clasele a V-a (profesor îndrumător Daniela Mitrea) și a VI-a (profesor îndrumător Sonia Iacoban). Elevii s-au întrecut în cunoștințe despre istoria colegiului, fiind motivați să cunoască în cele mai mici detalii parcursul acestui colegiu care i-a primit cu brațele deschise și pe care-l vor absolvi după câțiva ani și-l vor reprezenta în țară și, de ce nu, în lume. Așa cum a subliniat profesoara Dorina Drexler, un exemplu de urmat este cel al absolventului Alexandru Filimon, promoția 1992, care după parcurgerea facultății și a unui master în afara granițelor țării, a predat 7 ani în Canada, „s-a întors pe meleagurile nemțene pentru a contribui cu ceea ce știe și ceea ce poate face pentru dezvoltarea orașului nostru, fiind unul dintre membrii fondatori ai Asociației Alumni Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra Neamț, asociație care a și sponsorizat premierea elevilor de la concursul claselor a V-a și a VI-a“.

Programul evenimentului a continuat cu o dezbatere a profesorilor pe tema proiectului educațional „Memoria identitară“în scopul formării continue a profesorilor de istorie din județul Neamț, pentru cercetarea istorică în cadrul comunității și al familiei, identificarea de elemente de istorie scrisă și orală, fotografii de familie, colecții personale sau de grup.

În continuare s-a desfășurat conferința „Marea Unire și Universitatea din Iași“, susținută de prof. univ. dr. Bogdan Petru Maleon. A urmat un Atelier de lucru privind Organizarea cercetării istorice la nivel județean, în perspectiva publicării unui volum de carte pe tema „Neamțul în perioada 1914-1918“ (titlu în lucru).

În încheierea programului a fost prezentat rolul și importanța Asociației Profesionale a Profesorilor de Istorie din Județul Neamț (APIN ) în dezvoltarea carierei profesionale, concretizat în raportul board-ului de conducere și adunarea generală a Asociației Profesionale a Profesorilor de Istorie din Județul Neamț.

Geanina NICORESCU