Evaziune la negustoria cu fructe

fructe

Parchetul Neamţ a decis, la sfârşitul cercetărilor, să-l trimită în judecată pe cetăţeanul turc Berac Cemil (29 de ani) sub acuzaţia de evaziune fiscală. Acesta este acuzat că prin intermediul firmei pe care o deţine nu a înregistrat în evidenţa contabilă marfă în valoare de peste 571.000 lei, producând astfel un prejudiciu bugetului de stat prin neplata taxelor aferente. Procurorii au solicitat Gărzii Financiare Neamţ o serie de date referitoare la societatea administrată de turc şi astfel s-a stabilit că prejudiciul este de peste 46.000 lei, constând în taxa pe valoarea adăugată şi impozitul pe profit datorate şi neachitate prin neînregistrarea tuturor operaţiunilor comerciale efectuate. Firma este profilată pe comerţ cu fructe şi legume, domeniu comercial evaluat drept unul cu risc major de evaziune fiscală, potrivit analizelor instituţiilor de control abilitate precum Fisc, Parchet.

Berac Cemil a fost cercetat în stare de libertate şi acum urmează să fie judecat de Tribunalul Neamţ, în procesul al cărui prim termen a fost stabilit pentru luna septembrie.

C. I.