Evaluarea Națională a trecut, încep emoțiile pentru rezultate

Ieri, absolvenții claselor a VIII-a au susținut proba scrisă la matematică. Conform informațiilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, la această testare din cadrul Evaluării Naționale au participat 4.075 de elevi. Comparativ cu numărul celor care s-au înscris, au absentat 48 de elevi. Nici la proba precedentă, cea de limba și literatura română, nu se prezentaseră toți cei înscriși. Cei care s-au răzgândit și nu au mai participat la examen au fost în număr de 49.
Inspectorul școlar general adjunct prof. Ioan Milea, președinte al Comisiei Județene de Evaluare Națională, a subliniat că nu a fost eliminat din examen niciun elev, însă au fost înregistrate 4 cazuri speciale, care au necesitat adaptarea condițiilor de examen, conform metodologiei de examen.
La ieșirea din sălile de examen, mulți elevi au declarat că subiectele au fost destul de simple, mult mai ușoare decât se așteptau și că speră să fi recuperat la matematică ceea ce au pierdut la română. Fiecare sutime contează, mai ales pentru cei care vor să se înscrie la licee de top, unde media de admitere depășește 9.80.
Una dintre noutățile acestui examen este că ponderea mediei de la Evaluarea Națională 2017 crește de la 75% la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere în clasa a IX-a, așa cum era până acum.
Geanina NICORESCU