Etapă zonală de bridge la Piatra Neamț

bridgeMunicipiul Piatra Neamț va găzdui sâmbătă, 19 septembrie, o etapă zonală din cadrul campionatului național de bridge. Organizată de Federația Română de Bridge și Clubul Romanian Bridge Promotion din Piatra Neamț, etapa de la Piatra Neamț va avea loc la sala de socializare de la stadionul Ceahlăul, iar la acest concurs vor fi prezenți toți iubitorii acestui sport din zona Moldovei, începând cu Galați și Brăila și terminând cu Iași sau Suceava. Concursul va începe în jurul orei 9 și se va întinde pe toată durata zilei de sâmbătă, iar arbitru va fi Liviu Cionca. Concominent cu etapa de la Piatra Neamț, sâmbătă vor avea loc alte 3 etape în țară, la București, Alba Iulia și Miercurea Ciuc. „Sperăm să avem o prezență numeroasă și așteptăm cei mai buni jucători de bridge din Moldova, pentru că aici avem bridgiști talentați. Federația a stabilit etape în toate cele 4 zone ale țării, iar cei mai buni după concursurile zonale se vor califica în semifinale, care vor avea loc în două centru importante, la București și Brașov. Cei mai buni din semifinale se vor califica în finala campionatului, care se va desfășura tur-retur, la începutul iernii, la București. Ne bucurăm că federația ne-a acordat o etapă zonală, cred că s-a ținut cont și de faptul că avem o tradiție veche în acest sport, la anul vom organiza cea de-a 35-a ediție a cupei Ceahlăul, cel mai vechi concurs de bridge din România, care a debutat în anul 1975 și care, cu mici întreruperi, se desfășoară anual la noi. Sperăm ca pietrenii să fie la înălțime la etapa de sâmbătă și să ne bucurăm de meciuri atractive“, a spus Dan Popa, președintele clubului Romanian Bridge Promotion din Piatra Neamț.