Etapă dificilă pentru nemţeni

liga a IIIa.jpg

Liga a III-a

* Cetatea- Ştiinţa Miroslava, astăzi, de la ora 17, la Târgu Neamţ, este singurul meci care se joacă în judeţ, din cea de a treia etapă a Ligii a III-a. Gazdele au o misiune dificilă contra ieşenilor, cu doua victorii de la începerea campionatului. Cetatea, însă, deşi nou-promovată, nu pare să aibă  probleme de acomodare cu cel de-al treilea eşalon, în care rezistă până acum cu succes. Echipa pregătită de Ovidiu Marc şi Doru Botez este neînvinsă înaintea jocului cu Ştiinţa, derby-ul rundei, prin prisma situaţiei din clasament.

* Aerostar Bacău- Ceahlăul II Piatra Neamţ reprezintă a doua deplasare a tinerei formaţii pietrene, aflată în căutarea primei victorii. Pe care ar putea-o obţine, în această după-amiază, pe terenul unei adversare care nu îşi găseşte încă ritmul şi are două înfrângeri.

Ceahlăul II (antrenor Mihai Ionescu) a obţinut un punct până acum, în deplasare, la Suceava.

* Sporting Suceava- Petrotub Roman ar putea fi un meci al oaspeţilor, care încearcă să îşi corecteze startul de campionat. Romaşcanii, intraţi în etapa a doua în competiţie, au reuşit doar un 0-0 la debut, acum o săptămână. Un punct au şi adversarii lor, pe care l-au obţinut în runda inaugurală, cu Ceahlăul II.

Petrotubul (antrenori Valentin Avădanei şi Iosif Susanu) are în continuare absenţe în lot, în care au revenit Vlaicu şi Ghidarcia, dar nu la potenţial maxim. Sofroni, cu probleme medicale, nu joacă încă, ca şi Damian, din aceleaşi cauze. Tot din cauza accidentărilor, Ţapu şi Pătraşcu şi incerţi. Iar atacantul Ionuţ Enache nu va evolua nici la Suceava, pentru că nu a fost încă legitimat.

 

 

Clasament

1. CSM Moineşti  2  2  0  0  5-1  6

2. Ştiinţa Miroslava  2  2  0  0  4-1  6

3. Cetatea Tg. Neamţ  2  1  1  0  2-1  4

4. FCM Dorohoi  2  1  1  0  2-1  4

5. Bucovna Pojorâta  2  1  0  1  2-4  3

6. Petrotub Roman  1  0  1  0  0-0  1

7. Ceahlăul II P. Neamţ  2  0  1  1  1-2  1

8. Sporting Suceava  2  0  1  1  1-2  1

9. Bucovina Rădăuţi  2  0  1  1  1-3  1

10. Kosarom Paşcani  1  0  0  1  0-1  0

11. Aerostar Bacău  2  0  0  2  0-2  0