Eşecuri pentru formaţiile pietrene

handbal
Week – end – ul trecut a fost unul negativ pentru cele două formaţii de handbal din Piatra Neamţ. Fetele de la HCF au pierdut pe teren propriu cu 18 – 31, disputa cu Danubius Galaţi, în etapa a patra a diviziei A. Fost echipă de Ligă Naţională, trupa din Galaţi, mult mai experimentată decât cea gazdă, a condus la pauză cu 20 – 9. Eşecul de la sala Polivalentă este al treilea consecutiv pentru formaţia pregătită de Dan Valentin, care ocupă poziţia a zecea în ierarhia internă, cu 3 puncte. În runda următoarele, fetele de la HCF Piatra Neamţ evoluează în deplasare cu Ştiinţa Bucureşti. Eşec şi pentru băieţii de la LPS, în etapa a şasea. Trupa pregătită de Stelian Bursuc şi Răzvan Caba a cedat cu 20 – 49, meciul din deplasare cu Ştiinţa 2 Bacău, după ce la pauză gazdele au condus cu 23 – 11. Handbaliştii pietreni rămân fără victorie în actuala stagiune, sunt pe 12 în clasament, şi vor juca miercuri, de la ora 16, la sala Ceahlăul, cu HCM Câmpina.