Eșec după pauză pentru HCF Piatra Neamț

Știința Bacău – HCF Piatra Neamț 29-26 (13-13)

Runda a 22-a a diviziei A a fost una cu ghinion pentru handbalistele de la HCF Piatra Neamț, care marți au cedat la o diferență de 3 goluri, scor 26-29, confruntarea din deplasare cu Știința Bacău, în derby-ul Moldovei al acestei etape. Așa cum era de așteptat, în Sala „Eugen Bartha“ din Bacău s-au întâlnit două echipe apropiate valoric, iar de aici a rezultat o partidă în care echilibrul a persistat până în minutul 40. Formația pietreană a fost aproape tot timpul la conducere, a avut și 3 goluri avans, însă unele greșeli ale jucătoarelor, dar și sprijinul celor 2 arbitri în favoarea echipei gazdă, au făcut ca Știința să revină când mai era un sfert de oră de joc. A fost egalitate la pauză, 13-13, iar după minutul 45, gazdele au trecut la conducere, menținându-și avantajul până la final, deși elevele lui Dan Valentin au încercat, în doar 5 jucătoare să revină pe tabelă. Din minutul 56, HCF Piatra Neamț a evoluat până la final cu un om în minus, după ce arbitrii au dictat 3 eliminări a câte două minute în tabăra vizitatoare. S-a terminat 29-26 pentru vecinele de la Bacău, după o încă confruntare din actuala stagiune pe care formația pietreană nu merita să o piardă.

„Am jucat foarte bine, este un eșec nedrept, dar am împrăștiat niște mingi care trebuiau transformate în gol, iar asta ne-a privat la final de un rezultat pozitiv. Am condus aproape până în minutul 40, însă cei 2 arbitrii de divizie școlară au împins de la spate echipa gazdă, iar pe final nu am fost lăsați să revenim. Ne-au eliminat 3 sportive pe final, una a fost corectă, însă două nu, iar în 5 jucătoare nu am mai putut reveni. Asta e, avem totuși o echipă destul de tânără, mai sunt de pus la punct anumite relații de joc, dar dacă vom rămâne în aceiași formulă, vom arăta bine pe viitor“, a declarat antrenorul Dan Valentin.

Marcatoarele echipei pietrene la Bacău au fost Rotaru 6 goluri, Roșca 5, Balint, Caramalău și Dorneanu câte 4, Miron 3 goluri. După eșecul de marți, HCF Piatra Neamț a rămas cu 28 de puncte și a coborât un loc în clasament, fiind depășită chiar de Știința Bacău, care a ajuns la 29 de puncte. Trupa pietreană va susține următoarele două partide pe teren propriu, sâmbătă și duminică cu Spartac București, una dintre ele fiind o restanță din prima parte a campionatului.

Rezultate, etapa XX

Știința Bacău – HCF Piatra Neamț 29-26 (13-13)

Spartac București – Neptun Constanța 25-39 (11-20)

Dinamo București – CS Buzău 31-26 (15-14)

CSM II București – Rapid București 26-43 (15-23)

Știința București – Șc. 181 București 35-31 (20-15)

Activ Plopeni – CSU Târgoviște 37-17 (18-5)

SCM Pitești – CNOT Iași, se joacă astăzi

Clasament

1.Rapid București  22  21  0  1  820-462  63p

  1. Dinamo București 22 21  0  1  741-449  63p
  2. CS Buzău 22 17  0  5  764-641  51p
  3. Știința București 22 14  0  8  640-600  42p
  4. CSM II București 22 13  1  8  660-586  40p
  5. SCM Pitești 21 13  1  7  640-591  40p
  6. Neptun Constanța 22 12  0  10  629-631  36p
  7. Știința Bacău 22 9  2  11  584-643  29p
  8. HCF Piatra Neamț 21 9  1  11  569-603  28p
  9. Activ Plopeni 22 6  1  15  563-631  19p
  10. Șc. 181 București 21 6  2  13  588-684  19p
  11. CNOT Iași 20 3  0  17  530-674  9p
  12. CSU Târgoviște 22 2  0  20  490-748  6p
  13. Spartac București 21 1  0  20  447-722  3p

Handbal

Juniorii II de la LPS atacă primul turneu semifinal

Handbaliștii juniori II de la LPS Piatra Neamț vor evolua de vineri până duminică la primul turneu semifinal al campionatului național, care va avea loc la Sighișoara. Pe lângă gazdele de la CSS Sighișoara, la competiția din Ardeal, elevii antrenorilor Adriana și Răzvan Caba vor mai întâlni pe Academia Minaur Baia Mare și CS Blejoi, grupare din județul Prahova, în grupa a patra de calificare la cel de-al doilea turneu semifinal. Sportivii de la LPS Piatra Neamț au obținut biletele pentru primul turneu semifinal, după ce s-au clasat pe poziția a treia în clasamentul seriei A, unde au acumulat 42 de puncte, reușind 14 victorii și doar 4 eșecuri. Handbaliștii pietreni s-au situat în spatele celor de la Știința Bacău și LPS Suceava, dar în fața lui LPS Roman, toate aceste 3 grupări obținând și ele calificarea din seria A la primul turneu semifinal. La Sighișoara, Forman și compania vor avea parte de un turneu foarte puternic, în condițiile în care vor întâlni adversari care au terminat sezoanele regulate pe locurile 1, 2, respectiv 4. LPS Piatra Neamț va debuta în competiție, vineri de la ora 17.45, în compania celor de la Academia Minaur Baia Mare, grupare care s-a situat pe locul al doilea în grupa H, cu un total de 54 de puncte. Sâmbătă, de la ora 10, sportivii de la LPS vor da piept cu CS Blejoi, considerat cel mai accesibil adversar din grupă, după ce s-a clasat pe locul 4 în grupa C, cu 31 de puncte. Duminică, de la ora 11.45, LPS Piatra Neamț va juca împotriva gazdelor de la CSS Sighișoara, formația care a terminat pe primul loc seria din care a făcut parte, F, cu maxim de puncte, 38. Pentru a se califica la turneul semifinal cu numărul 2, elevii profesorilor Caba au nevoie de două victorii în cele 3 partide.

„Ne așteaptă un turneu foarte greu. Cunoaștem destul de bine adversarele, sunt cunoștințe mai vechi ale noastre, le-am întâlnit și la un turneu la Suceava, la nivel de juniori III, și am pierdut destul de tare. Depinde de forma de moment a copiilor la acest nivel, ne-am pregătit foarte bine în această pauză, și vom face tot ceea ce depinde de noi să ne calificăm mai departe“, a declarat antrenorul Răzvan Caba.

La Sighișoara, antrenorii pietreni se vor baza pe întreg lotul de 16 jucători, din care nu lipsesc cei mai valoroși sportivi, portarul Radu Turturică și Vlad Forman. La cel de-al doilea turneu semifinal, unde vor fi prezente 16 grupări, se vor califica primele două clasate din cele 8 grupe.

 

Handbal

LPS Piatra Neamț s-a calificat la turneul final al Olimpiadei Gimnaziilor

Performanță frumoasă pentru handbaliștii juniori III de la LPS Piatra Neamț. Aceștia s-au calificat în premieră pentru liceul pe care îl reprezintă, la turneul final al Olimpiadei Gimnaziilor, după ce au câștigat la finele săptămânii trecute turneul semifinal de la Vaslui. Acolo, elevii profesorilor Adriana și Răzvan Caba au întâlnit campioanele din județele Vaslui, Botoșani, Suceava, Iași și Neamț, au învins la un gol diferență gazdele de la Vaslui, au făcut egal cu cei de la Suceava, dar prin prisma rezultatelor s-au clasat pe primul loc și au obținut biletele pentru turneul final. Este pentru prima dată când Liceul cu Program Sportiv are o echipă de handbal masculin calificată la turneul final al Olimpiadei Gimnaziilor.

„Suntem mândri că am reușit această performanță, prima din istoria liceului. A fost un turneu foarte greu, meciuri pe muchie de cuțit, dar sportivii noștri s-au întrecut pe sine și pentru asta îi felicit pe toți. Nu cred că mai contează dacă vom termina pe primul loc sau pe locul 8, important e că ne-am calificat acolo și asta e o mândrie pentru toți cei care am contribuit la acest succes“, a spus antrenorul Răzvan Caba.

Turneul final al Olimpiadei Gimnaziilor va avea loc în perioada 25-27 mai la Buzău.

Sportivii care au contribuit la această performanță sunt Petrișor Niță, Florin Ignat, Mihnea Georgescu – portari, Andrei Nica, Gabriel Sava, Ștefan Amaliței, Robert Florea, Mihai Dinu, Robert Samson, Antonio Bordeanu, Mihai Putilă, Robert Zenică, Mihai Dedeagă, Vlad Tănasă, Ștefan Asmarandei, Mihai Lazăr, Ionuț Radu și Renato Hanganu.