Eroi în nemurire

eroiii 003

Sărbătoarea Înălţării este pentru români un moment de referinţă nu doar din punct de vedere al credinţei ortodoxe ci şi pentru pioasă aducere aminte faţă de cei care în decursul istoriei noastre zbuciumate nu au ezitat să-şi sacrifice viaţa pentru apărarea valorilor strămoşeşti.

Ca în fiecare an, de Ziua Eroilor, în cimitirul Eternitatea din Roman îşi dau întâlnire la monumentul închinat eroilor acei romaşcani care nu uită a-şi cinsti înaintaşii cărora le datorăm cu toţii actuala Românie creştină, liberă şi independentă.

Autorităţile locale au fost de asemenea prezente la ceremonia organizată în cinstea eroilor aducând prin vocea primarului municipiului un pios omagiu vitejilor luptători români care au pus mai presus de viaţa lor interesul naţional şi libertatea urmaşilor lor.

După slujba de comemorare susţinută de mai mulţi preoţi din parohiile Romanului au luat cuvântul oficialităţile locale ce au subliniat prin discursurile susţinute importanţa cinstirii memoriei înaintaşilor fără de care nu am fi ce suntem acum.

De faţă la acest eveniment au fost atât cadrele militare în rezervă şi în retragere cât şi foarte mulţi civili ce au apreciat la scenă deschisă parada militară şi festivitatea de depunere de coroane de flori pentru veşnica amintire a celor care au devenit eroi pentru noi.

În ciuda căldurii au ţinut să fie prezenţi la eveniment şi mulţi pensionari alături de tânăra generaţie reprezentată de elevii mai multor şcoli romaşcane. Pentru cei mai tineri dintre participanţi acest moment a reprezentat o lecţie practică de istorie.

Dan VASILIU