Epileptic, 10 ani închisoare pentru crimă

k1Epileptic dar cu discernământ, Ioan Judescu (40 de ani), din satul Ciurea, comuna Pânceşti, stă 10 ani după gratii pentru că a ucis-o pe vecina lui şi a atacat altă vecină cu toporul. Procesul s-a încheiat după ce Curtea de Apel Bacău i-a respins recursul şi a menţinut sentinţa Tribunalului Neamţ. Agresorul mai are de achitat daune consistente fiului celei ucise, instanţa stabilind despăgubiri în sumă de 130.000 lei, alţi 5.000 de lei femeii pe care a lovit-o cu toporul, plus cheltuielile ei de spitalizare.

Ancheta şi procesul au fost scurte, fapta având loc în luna iunie 2014. După cum s-a stabilit, bărbatul suferea de epilesie şi fusese internat de nenumărate ori. În vara anului trecut, după ce revenise din spital, Judescu nu a mai urmat tratamentul indicat de medici şi, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu vecina lui, o femeie de 67 de ani, a atacat-o cu coasa. În acea zi, bărbatul venise de la cosit şi s-a întâlnit cu vecina, iar în urma unui schimb de replici, el a lovit-o cu coasa peste picioare. Scena s-a petrecut sub ochii fiului ei, care a fost luat prin surprindere, neavând timp să intervină. Acesta a venit atunci imediat din curte, în drum, unde mama lui era doborâtă, cu sîngele ţâşnind din picioare, de neoprit. În ajutorul ei a mai sărit o vecină, care însă a fost atacată cu toporul de agresorul care revenise din curtea lui înarmat. Cadrele medicale de la ambulanţă nu au mai avut cum să o salveze pe femeia lovită cu coasa, întrucât îi fuseseră secţionate artere mari de sânge şi a decedat din cauza hemoragiei masive. Cealaltă femeie lovită cu toporul a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, la final legiştii stabilind că a suferit leziuni care au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Expertiza psihiatrică efectuată inculpatului la IML Bucureşti a arătat că Ioan Judescu suferă de tulburare organică post traumatism cranio-cerebral operat cu pierderi de cunoştinţă, prezintă discernământ diminuat faţă de faptele comise.

Cristina IORDACHE